Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului Rusiei, vrea să adopte o serie de amendamente la legea adopțiilor, prin care să fie interzisă adopția copiilor ruși de către cuplurile gay din străinătate, potrivit RIA Novosti.
Deputații ruși consideră necesare aceste schimbări în contextul în care parlamentele mai multor țări europene, printre care și Franța, au decis legalizarea căsătoriilor între homosexuali. La dezbaterile pe tema acestor modificări și-au anunțat prezența, pe lângă deputaţii şi experţii în dreptul familiei şi al adopţiei internaţionale, mai mulţi cetăţeni francezi, reprezentanţi ai unor ONG-uri, potrivit sursei citate.
Reprezentanţii ONG-urilor franceze care vor veni la Moscova doresc să sprijine Rusia în dorinţa sa de a conserva valorile familiei tradiţionale şi de a împiedica legalizarea căsătoriilor între homosexuali, precum şi adopţia de copii de către cuplurile de gay, a declarat Olga Batalina, vicepreşedinte al Comitetului pentru familie, femei şi copii din Duma de Stat, potrivit RIA Novosti.
La rândul său, Elena Mizoulina, preşedintele Comitetului pentru familie, a vorbit despre tendinţa periculoasă a deciziilor luate de parlamentele occidentale, declarându-se convinsă că copiii ruşi "au nevoie să fie protejaţi".