Aida Paraşcan a câştigat premiul din al doilea sezon al concursului culinar MasterChef de la Pro TV. După ce a gătit pentru cei trei copii ai săi, chef Sorin Bontea a felicitat-o pentru meniurile sale impecabile şi a răsplătit-o cu titlul glorios. Alexandru Hora s-a clasat pe locul al doilea, iar Mihai Toader pe a treia poziţie.
Concurenta care a trăit în Italia cu cei trei copii a primit trofeul de la Petru Buiucă, primul câştigător MasterChef România. „Aş vrea să plâng de fericire şi nu pot. E minunat, nu ştiu ce se întâmplă cu mine, sunt şocată. E o experienţă extraordinară, a meritat totul. MasterChef a fost singurul lucru pe care l-am făcut pentru mine, e o experienţă unică, nu-mi pare rău de nimic din ce am făcut aici, deşi am făcut şi greşeli. A fost o realizare personală. Am evoluat extraordinar de mult şi presiunea m-a făcut să evoluez. Trebuie să gândeşti în fracţiuni de secundă”, a recunoscut câştigătoarea care a spus că s-a simţit „în al nouălea cer” când a gătit pentru cei dragi.
Aida a preparat peşte cu broccoli şi piure de fenicul cu şofran, muşchi de porc pus la marinat cu ierburi şi ceapă caramelizată cu oţet balsamic. Chefii au fost impresionaţi de acest meniu complex, iar chef Sorin Bontea a recunoscut că peştele pregătit de ea este cel mai bun de la MasterChef.
„Aida este o luptătoare”, a apreciat-o Sorin Bontea, care a spus că al doilea câştigător MasterChef este talentat, organizat şi rezistent la stres. „E un bărbat în corp de femeie”, a complimentat-o şi Cătălin Scărlătescu.
Alexandru Hora, locul al II-lea
Aida Paraşcan s-a luptat la ultima probă cu Mihai Toader şi Alexandru Hora, care au avut libertatea de a găti orice în 180 de minute. “Dacă la Aida primează experienţa, la Alex ordinea, la Mihai primează creativitatea”, a constatat chef Cătălin Scărlătescu. De altfel, Mihai şi-a dovedit inventivitatea la