Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strategii pentru a facilita integrarea socio-profesională a tinerilor

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 29 mai 2013 ·

Deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr, preşedintele Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport a Camerei Deputaţilor, a participat la o masă rotundă desfăşurată sub egida Săptămânii Europene a Tineretului. Manifestarea a fost organizată de Ministerul Tineretului şi Sportului şi Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale.

Dezbaterile au vizat stabilirea principalelor repere ale unei viitoare strategii guvernamentale în acest domeniu, adaptate nu doar necesităţilor actuale ale tinerilor din ţara noastră, ci şi principalelor orientări în domeniu, existente la nivelul Uniunii Europene. „Fie şi dacă ţinem seama doar de contextual economic mai puţin fericit pe care lumea îl traversează în acest moment, intuim uşor necesitatea socială pe care strategiile coerente, bine articulate şi realiste le joacă în rezolvarea problemelor cu care societatea se confruntă la un moment dat. Cu atât mai utile sunt acestea atunci când se adresează generaţiilor tinere, care au nevoie de tot sprijinul pe care noi, clasa politică, îl putem acorda pentru a le facilita integrarea socio-profesională“, a afirmat parlamentarul vrâncean.

Angel Tîlvăr a susţinut că în abordarea oricărei construcţii strategice trebuie să pornim de la premisa conform căreia tinerii constituie cea mai mare avuţie a unei societăţi. „Tocmai din acest motiv, toate documentele elaborate la nivelul forurilor de decizie comunitare consideră că generaţiile tinere trebuie privite ca reprezentând o imensă resursă pentru întreaga Uniune Europeană, iar problemele lor se plasează, prin integrarea Pactului European pentru Tineret în cadrul Strategiei Lisabona, în centrul atenţiei Comisiei Europene“, a adăugat Tîlvăr.

Deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr, preşedintele Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport a Camerei Deput

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Investigație declanșată de Consiliul Concurenței privind lucrările de semnalizare rutieră

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere anticoncurențială pe piața comercializării și execuției lucrărilor de semnalizare rutieră din România. Autoritatea de concurență are indicii că trei companii s-au înțeles

Conclavul pentru alegerea noului Papă începe astăzi, 7 mai 2025

Ziua Constanta acum o ora
Formula istorică în limba latină care marchează închiderea Capelei Sixtine - 'Extra omnes' - va fi pronunțată de maestrul celebrărilor liturgice pontificale în 7 mai, ziua de începere a Conclavului. Data a fost stabilită în 28 aprilie, de cei aproxi

Război în Ucraina, ziua 1.469. Doi morți la Kiev după atacuri aeriene reciproce. Daune de zeci de milioane de euro la Cernobîl

Press Alert acum 49 minute
Foto: arhivă Două persoane au fost ucise la Kiev după ce Rusia și Ucraina au lansat, în noaptea de marți spre miercuri, mai multe atacuri aeriene asupra capitalelor lor, informează Reuters. Resturile căzute de la dronele distruse au declanșat incend

Mureș: 46 de percheziții pentru infracțiuni la regimul silvic

Mediafax acum o ora
„În această dimineață, 7 mai, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul Pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Mureș, împreună cu polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Miercurea Nirajului, pun în aplicare 46 de ma

India a atacat Pakistanul. Cât de puternice sunt armatele celor două puteri nucleare

HotNews acum 2 ore
India a lansat miercuri lovituri asupra Pakistanului și a Kashmirului, o regiune cu populație majoritar musulmană, divizată între New Delhi și Islamabad, un atac pe care Pakistanul l-a calificat drept un „act flagrant de război”, în condițiile în ca

Cardinalii încep alegerea noului papă în cel mai mare conclav din istorie

Mediafax acum 2 ore
Din 28 aprilie, cei 133 de cardinali cu drept de vot au început să se cunoască şi să împărtăşească viziuni privind viitorul bisericii în timpul întâlnirilor zilnice, potrivit The Guardian. Bărbaţii s-au întâlnit pentru ultima dată marţi dimineaţă, î

VIDEO India a lovit cu rachete obiective „teroriste” din Pakistan. Iată ce s-a întâmplat

Ziua Constanta acum o ora
India a lansat lovituri cu rachete împotriva a nouă obiective care găzduiesc „infrastructuri teroriste” situate pe teritoriul pakistanez, în represalii la atentatul comis pe 22 aprilie în Kashmirul indian. India a lansat lovituri cu rachete împotriv

George Simion recunoaște că nu a vrut niciodată să ofere case la 35.000 de euro: „Au fost o formă de marketing, de promovare”

Libertatea acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a recunoscut, marți seara, că promisiunea partidului de a oferi un milion de apartamente la 35.000 de euro pentru românii fără case a fost o strategie de marketing, potrivit Digi 24.

Israelul a bombardat principalul aeroport din Yemen, într-un atac aerian împotriva houthi

G4Media acum 2 ore
Armata israeliană a desfăşurat un atac aerian asupra principalului aeroport din Yemen, Sanaa, al doilea în decurs de două zile împotriva rebelilor houthi aliniaţi Iranului, după ce gruprea a lansat un atac cu rachete în apropiere de Aeroportul Ben G

Inter a învins FC Barcelona și s-a calificat în finala Ligii Campionilor. Meci superb cu șapte goluri

Gandul acum o ora
Inter Milano s-a calificat în finala Ligii Campionilor după ce a învins, 4-3, pe FC Barcelona, în returul semifinalelor UCL. Au marcat Martinez 21, Calhanoglu (penalty) 45+1, Acerbi 90+3, Frattesi 99, respectiv Garcia 54, Olmo 60 și Raphinha 88. Cu

Vremea

București
acum

17°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

9°/12°
vin.

7°/10°
sâm.

6°/15°
Constanta
acum

17°
mie.

14°/21°
joi

13°/14°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

9°/13°
joi

9°/14°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/13°
Timisoara
acum

13°
mie.

9°/16°
joi

8°/17°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/16°