Liderul Grupului PSD din Senatul României, Ilie Sârbu, a anunţat, în cursul zilei de luni, atât scris cât şi verbal, Secretariatul General al Senatului României cu privire la excluderea senatorului Valer Marian din Grupul PSD. “Senatorul Valer Marian nu mai face parte din grupul PSD de la Senat ca urmare a excluderii sale din partid”, a declarat Ilie Sârbu în deschiderea şedinţei de luni a Senatului.
Totodată, secretarul general al Senatului României, Ovidiu Marian, a fost informat şi printr-o adresă. “Vă comunic faptul că domnul senator Valer Marian nu mai face parte din Grupul Parlamentar al Partidului Social Democrat. De asemenea, vă rog să îi puneţi la dispoziţie un loc în sala de plen a Senatului, în rândurile alocate senatorilor independenţi”, se arată în adresa semnată de senatorul Ilie Sârbu.
Reamintim că, în data de 15 mai a.c., Comitetul Executiv Judeţean Satu Mare al Partidului Social-Democrat s-a întrunit pentru a-l exclude pe senatorul Valer Marian, la acea dată membru al Biroului Permanent Judeţean interimar al Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD. De asemenea, în data de 20 mai a.c., Biroul Permanent Naţional al Partidului Social-Democrat a aprobat propunerea de excludere din partid a senatorului Valer Marian. Mai mult, în aceeaşi zi, Biroul de presă al Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD a remis un comunicat de presă în care era prezentat un act semnat în acest sens de către preşedintele naţional al Partidului Social-Democrat, Victor Ponta. Mai exact, prin adresa nr. 77 din 20 mai 2013, preşedintele Victor Ponta a dat undă verde excluderii senatorului Valer Marian din rândul social-democraţilor. Ciprian Bâtea
Liderul Grupului PSD din Senatul României, Ilie Sârbu, a anunţat, în cursul zilei de luni, atât scris cât şi verbal, Secretariatul General al Senatului României cu privire la excluderea senatorului Valer