Vânătoarea pentru un post titularizabil în învăţământul gorjean a început! 873 de candidaţi se „bat” pe 620 de posturi titularizabile, dintre care doar o parte cu normă întreagă, restul reprezentând fracţiuni de posturi. Asta înseamnă că viitorii dascăli vor fi nevoiţi să primească ore la două sau trei şcoli pentru a realiza numărul de ore necesare unei norme depline. Examenul scris la titularizarea din 2013 va avea loc la sfârşitul lunii iulie. Proba orală, eliminatorie
Aspiranţii la postul de profesor vor trece prin febra examenului între 6 mai şi 6 iunie, când vor susţine probele orale, adică inspecţiile la clasă. Cei care nu reuşesc să promoveze această etapă cu minim 5, nu pot participa la examenul scris ce va avea loc la 30 iulie. Primele rezultate ale examenului de titularizare se vor afişa pe data de 5 august. Potrivit calendarului mobilităţii cadrelor didactice, între 5 şi 6 august, candidaţii nemulţumiţi de note pot depune contestaţii, iar rezultatele finale vor fi făcute publice la 8 august 2013. Cu nota 7, ai postul asigurat
Candidaţii care obţin cel puţin media 7 la examenul de titularizare pot participa la prima etapă de repartizare ce va avea loc în data de 9 august. Aceştia au şansa să primească o catedră, în funcţie de nota obţinută, pe perioadă nedeterminată. Candidaţii care au obţinut cel puţin media 5 vor fi repartizaţi pe posturile rămase în data de 14 august. Aceste locuri rămase vacante sunt pe perioadă determinată.
Trei centre de examen
Anul acesta, examenul de titularizare se va desfăşura în trei centre de examen, respectiv la Liceul „Gheorghe Tătărăscu” din Rovinari, la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, dar şi la Colegiul Tehnic Nr.2. Peste 390 de candidaţi au fost deja repartizaţi şi vor susţine proba scrisă a examenului de titularizare la Colegiul „Tudor Vladimirescu”.
Vânătoarea pentru un post titulariz