Cu toate că descoperirile arheologice dovedesc o continuitate de locuire încă din neolitic, documentele cre s-au păstrat amintesc pentru prima dată de o aşezare aici, la cotul Borcei, în secolul al-XVI-lea.

Astfel, într-un hrisov din 1 iunie 1541, domnitorul Radu Paisie declină proprietatea şetrarului Borcea asupra satului Crăceani(Crăceni), satul Măgureni de mai târziu, actualul cartier cu acelaşi nume al oraşului. Al doilea sat, Lichireşti(Călăraşiul de astăzi) este menţionat într-un hrisov emis din cancelaria domnitorului Leon Tomşa, la 25 iulie 1630, document în care se face referire la rumânii pe care i-a prins legătura lui Mihai Viteazul(fixată de istorici în toamna anului 1595), în sat la Lichireşti.

Hramul primului lăcaş de cult creştin

Vechea denumire a municipiului Călăraşi este Lichireşti. Numele provine, aşa cum afirma primul istoric al urbei, Pompei Samarian, de la hramul primului lăcaş de cult creştin, ridicat aici, cu mult înainte de 1630.

Este vorba despre biserica Sfântul Nicolae al Mirei Lichiei. De aici şi-au luat localnicii numele de lichireşteni, iar aşezarea pe cel de Lichireşti.

“La sfârşitul secolului al -XVII-lea, domnitorul Constantin Brâncoveanu stabileşte în apropierea Lichireştiului, pe malul Ezerului, reşedinţa unui steag de călăraşi ştafetari, care se ocupau cu transportul corespondenţei domneşti spre Constantinopol, prin Silistra. De la aceşti călăraşi ştafetari, care după terminarea serviciului s-au stabilit în aşezarea ce se află în apropiere, satul Lichireşti îşi va lua noul nume, acela de satul Călăraşilor sau Călăraşi. Pentru prima dată, aşezarea este menţionată cu denumirea de Călăraşi vel Lichireşti, în harta austriacă de la 1791”, precizează prof. Nicolae Ţiripan, directorul Arhivelor Călăraşi.

“Un sat frumos”

La 1 mai 1734, Călăraşi este menţionat ca târg, ceea ce reprezintă un semn că