Dinastii la regii. Două schimbări în consiliile de administraţie ale companiei Tetarom şi ale Regiei de Administrare a Domeniului Public Privat au iscat un imens scandal la Cluj. Asta după ce s-a aflat că cei care au părăsit aceste consilii de administraţie vor să păstreze funcţiile în familie.
Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean de ieri s-au aflat două proiecte care vizau schimbarea componenţei unor consilii de administraţie. La RAADPP s-a propus schimbarea lui Teodor Morar cu fiul acestuia, Dan Morar, iar la Tetarom Cristian Matei urma să îi lase locul soţiei, Dorina Matei. Schimbările i-au enervat pe democrat-liberali în timpul şedinţei:
"Aţi ajuns să vă transmiteţi din tată-n fiu şi din soţ în soţie aceste funcţii. Vă credeţi veşnici, dar veţi fi taxaţi", a transmis Alexandru Coroian.
Alexandru Coroian a explicat ulterior cine sunt ţintele acuzaţiilor.
"Mai concret este vorba despre domnul Matei care a fost candidat la Primăria municipiului Turda. A plecat dânsul şi i-a lăsat loc soţiei dânsului şi Morar tatăl a plecat şi vine fiul. Atât la Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public Privat cât şi la Tetarom", a menţionat Coroian.
Preşedinetele Consiliului Judeţean (CJ), liberalul Horea Uioreanu, nu vede nici o problemă în modul în care se lasă "moştenire" posturile din consiliile de administraţie.
"Din punctul nostru de vedere este produsul pe care l-a dat Comisia. Dacă Comisia a decis că este reprezentativ pentru postul pentru care s-a înscris, nu văd nicio problemă", a precizat Horea Uioreanu, preşedintle CJ Cluj.
Teodor Morar, fostul şef al consiliului de administraţie al RAADPP nu ştie nimic despre acest subiect.
ACUZAŢII COMUNISTE
sursa: declaraţie Teodor Morar
"Nu ştiu nimic de acest subiect. Eu mi-am dat demisia în 2 aprilie şi de atunci nu ştiu nimic. Fiul meu poate să decidă ce