Mesajul a fost trimis. Multumesc!

20 de elevi ai unei scoli din Bacau vor fi sustinuti in cadrul proiectului “Pentru un viitor mai bun”

Publicat in BacauNet, marți 28 mai 2013 ·

Asociaţia Valoare Plus organizeaza proiectul numit „Pentru un viitor mai bun” , eveniment ce are loc pe data de 29 mai de la ora 17:00, în sala de festivităţi a şcolii „Domniţa Maria” din Bacău.

Proiectul are ca scop principal susţinerea unui număr de maxim 20 de elevi ai şcolii „Domniţa Maria” din Bacău cu vârstele cuprinse între 10 şi 14 ani, ce provin din familii monoparentale sau familii unde ambii părinţi lipsesc. Activităţile se vor avea loc de două ori pe săptămână (marţi şi joi) după-amiaza timp de aproximativ trei ore jumătate în care copii vor beneficia de:

• pregătire suplimentară la obiectele de bază cu profesorii şcolii;

• programe de dezvoltare personală şi educaţie nonformală;

• educarea spiritului cooperativ prin programe sportive;

• motivarea lor de a găsit un model personal de viaţă pe baza unor valori morale înalte;

• consiliere şi susţinere individuală prin personal calificat privind provocările pe care aceştia

le întâmpină;

• evaluare personală a performanţelor şi a progresului pe care aceştia le înregistrează.

Proiectul este finanţat de către Asociaţia Valoare Plus şi implementat în parteneriat cu Şcoala

„Domniţa Maria” din Bacău pe perioada mai 2013 – mai 2014 cu posibilitatea de continuitate

prelungită.

Asociaţia Valoare Plus organizeaza proiectul numit „Pentru un viitor mai bun” , eveniment ce are loc pe data de 29 mai de la ora 17:00, în sala de festivităţi a şcolii „Domniţa Maria” din Bacău.

Proiectul are ca scop principal susţinerea unui număr de maxim 20 de elevi ai şcolii „Domniţa Maria” din Bacău cu vârstele cuprinse între 10 şi 14 ani, ce provin din familii monoparentale sau familii unde ambii părinţi lipsesc. Activităţile se vor avea loc de două ori pe săptămână (marţi şi joi) după-amiaza timp de aproximativ trei ore jumătate în care copii vo

Articolul in BacauNet >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elveţia e prima echipă calificată în sferturi la Euro 2024, după ce a eliminat Italia

Mediafax acum 2 ore
Italia, campioana în exerciţiu a fost eliminată de la Euro 2024 după ce a înfruntat sâmbătă Elveţia. Elveţienii au fost echipa mai bună în cea mai mare parte a meciului şi au părut mai puternici, fizic şi tehnic. Italia nu a contat în atac, puţinele

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 4 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 2 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 5 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Estonia şi-a desemnat un nou premier după ce Kaja Kallas a fost nominalizată în viitoarea Comisie Europeană

G4Media acum 2 ore
Formaţiunea liberală a premierului eston Kaja Kallas, Partidul Reformei, l-a desemnat sâmbătă pe ministrul climei, Kristen Michal, să preia postul de prim-ministru după ce actuala şefă a guvernului va demisiona în urma nominalizării sale de către li

Germania: Doi poliţişti, răniţi grav în timpul manifestaţiilor împotriva congresului AfD

News.ro acum 2 ore
Doi poliţişti au fost agresaţi şi grav răniţi, sâmbătă, de manifestanţi care protestau faţă de congresul partidului de extremă dreapta AfD, la Essen, unde delegaţii şi-au reales liderii, relatează AFP. Incidentul a avut loc în apropierea sălii comun

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 6 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Canada: Condamnare la trei ani de închisoare pentru o mamă care a pretins în mod fraudulos că fiicele sale erau inuite

News.ro acum 4 ore
O femeie din Canada, Karima Manji, a primit în mod fraudulos echivalentul a 100 000 de euro reprezentând beneficii pentru inuiţi, relatează Le Figaro. Femeia a fost condamnată în această săptămână, după ce a pledat vinovată pentru fraudă în februari

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Naţional. Programul de oprire planificată s-a încheiat

Ziare.com acum o ora
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază, 29 iunie, la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată. ”Nucl

UPDATE - Euro 2024: Meciul Germania – Danemarca, întrerupt din cauza fulgerelor şi a grindinei, s-a reluat

News.ro acum o ora
Meciul dintre echipele naţionale ale Germaniei şi Danemarcei, din optimile de finală ale Campionatului European de fotbal, întrerupt din cauza condiţiilor atmosferice, s-a reluat. Arbitrul englez al meciului dintre Germania şi Danemarca a decis în m

Vremea

București
acum

25°
dum.

21°/36°
lun.

21°/39°
mar.

21°/33°
mie.

20°/27°
Iasi
acum

24°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
mie.

17°/18°
Timisoara
acum

22°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°
mar.

17°/23°
mie.

17°/25°