Compania de asigurări Carpatica Asig a raportat pentru primul trimestru un volum de prime brute subscrise de 125,8 milioane lei (aproximativ 29 milioane euro), aproape dublu decât în urmă cu un an (64,4 milioane lei), conform rezultatelor financiare preliminare.
Compania a ajuns astfel la o cotă de piață de 7,31%, care o plasează pe locul 7 în topul asigurărilor generale, conform rezultatelor preliminare raportate de companiile de asigurări.
Portofoliul auto a consemnat o creștere de 90%, iar clasele non-auto de 169%. Evoluțiile cele mai semnificative le-au înregistrat asigurările property, al căror volum de prime brute subscrise a crescut de patru ori în perioada analizată (296%), asigurările de răspundere civilă generală, care au crescut cu 74%, asigurările de bunuri în tranzit, care au avansat cu 232%.
Asigurîrile de accidente au avut, de asemenea, creștere, volumul subscrierilor pe această clasă de asigurări dublându-se comparativ cu primul trimestru din 2012 (creștere de 113%).
Dinamica subscrierilor companiei a fost susținuta atât de creșterea numărului de clienți persoane fizice și juridice, cât și de creșterea cu peste 50% a numărului de clienți care dețin mai multe polițe de asigurare emise de Carpatica Asig, rezultat al strategiilor de cross-selling dezvoltate.
“Evoluția subscrierilor se înscrie în trendul ascendent al ultimului an și creează premisele atingerii obiectivelor stabilite la începutul anului. Vom continua eforturile atât în direcția creșterii vânzărilor, în special pe clase non-auto, cât și a îmbunătățirii serviciilor, care continuă să fie preocuparea centrală a companiei și în acest an.” a declarat Adela Abrudan, președinte al Consiliului de Administrație al Carpatica Asig.
Pe lângă creșterea de aproape două ori a primelor brute subscrise, daunele plătite de Carpatica au avansat ceva mai încet primele, cu