Vineri, 31 mai, de la ora 22, la Porto Arte va avea loc un concert cu Florin Mureşan, evenimentul fiind unul care va beneficia şi de prezenţa invitatei speciale Adnana, câştigătoarea premiului 3 la secţiunea Interpretare, a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară, Mamaia, din 2012.
Fratele compozitorului şi cântăreţului Ovidiu Komornyik, Florin Mureşan, s-a lansat în muzică acum doi ani cu albumul Iubesc pe altcineva. „Providenţă, sau nu, cert este că acest album a apărut într-un moment în care şi viaţa mea s-a schimbat, am învăţat să iubesc aşa cum învaţă copiii să meargă în picioare şi să vorbească, am învăţat că suferinţa este apanajul oamenilor slabi, am învăţat să ştiu să fiu iubit şi astfel, am dat viaţă câtorva melodii, pe care le-am alăturat celor compuse de fratele meu şi de Gheorghe Emanuel“, a declarat artistul. Biletele pentru acest concert costă 15 lei iar rezervările se fac la telefonul 0728 89 33 31.