Cercetătorii au găsit în Canada plante îngheţate vreme de patru secole, dar care acum cresc ca şi cum gheaţa şi frigul n-ar fi existat pentru ele.
În zona arctică a Canadei, un grup de cercetători de la Universitatea din Alberta au descoperit o categorie de plante care a rezistat foarte bine la frigul extrem din acea zonă. Plantele au fost localizate în zona gheţarului Teardrop şi experţii au estimat că au fost sub gheaţă timp de aproximativ 400 de ani, scrie The Verge.
Aceste plante sunt cunoscute sub numele de briofite (în limbaj popular: muşchi) şi rezistenţa la îngheţ este dată de faptul că nu au vase conducătoare în care apa ar putea îngheţa. Cercetătorii le-au descoperit pe măsură ce gheţarul a început să se topească şi au observat un strat verde pe marginea acestuia.
Plantele aşa cum le-au descoperit oamenii de ştiinţă erau în plin proces de creştere şi gheţarul le păstrase nealterată structura. Se presupunea că briofitele pot să supravieţuiască în zonele cu temperaturi scăzute, după cum se întâlnesc în zonele arctice, dar supravieţuirea sub un gheţar nu era prevăzută de biologi.
„Când ne-am uitat la aceste plante în detaliu şi le-am adus în laborator, am observat că unele tulpini au început deja regenerarea“, a declarat Catherine La Farge, liderul studiului. „Este o lume întreagă sub gheţari care va trebui studiată. Gheţarii dispar destul de repede, vor expune în curând toată această vegetaţie şi acest fapt va avea un mare impact“, a completat La Farge.
Vrem să discutăm cu voi. „Adevărul Tech“ este şi pe Facebook.