Înscrierile pentru prima sesiune de Bacalaureat au început luni, 27 mai, şi se vor încheia pe 31 mai, urmând ca examenul să debuteze pe 10 iunie. În judeţul Dolj sunt aşteptaţi să se înscrie peste 9700 de absolvenţi atât din seria de anul acesta, cât şi din anii anteriori.
Înscrierea candidaţilor se face în toate cele 43 de unităţi de învăţământ liceal din judeţul Dolj, urmând ca apoi în aceleaşi instituţii să se desfăşoare şi probele competenţelor lingvistice şi digitale. Absolvenţii de liceu din seria curentă se vor înscrie pe baza unui tabel realizat de către profesorul diriginte, iar cei din seriile anterioare vor merge la liceele unde au susţinut ultimele probe ale examenului de Bacalaureat pentru a li se elibera o adeverinţă în care să fie trecute probele promovate şi notele acestora şi pentru a se înscrie la examenul din acest an.
“În judeţul Dolj pot să solicite să dea examen şi candidaţi care au finalizat studiile într-un alt judeţ şi între timp şi-au modificat domiciliul în aşa fel încât acum locuiesc într-o localitate a judeţului nostru. Aceştia vor fi repartizaţi într-un centru de examen de pe raza judeţului Dolj în funcţie de specializarea şi profilul la care solicită să susţină examenul. La sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj s-au depus deja cinci astfel de cereri”, a declarat prof. Alexandrina Năstase, vicepreşedintele Comisiei Judeţene de Bacalaureat.
Prima sesiune a Bacalaureatului va începe în data de 10 iunie cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, care se desfăşoara până pe 12 iunie. Va urma proba de competenţe digitale între 17 şi 21 iunie, iar ultima va fi cea la o limbă străină.
Probele scrise vor începe pe 1 iulie cu limba şi literatura română, care va fi urmată de proba la limba maternă şi în 3 iulie de proba obligatorie a profilului. Proba scrisă la alegere a profilului şi speci