Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minoritatea sârbă din Kosovo vrea să-și declare independența

Publicat in rfi, marți 28 mai 2013 ·

Conflictul dintre sârbi și albanezii kosovari părea că se apropie de soluționare. Dar acum se împotrivește unul dintre principalii actori: minoritatea sârbă din nordul statului Kosovo. Aceasta a anunțat că la începutul săptămânii viitoare se va declara independentă.

Anunțul toarnă gaz pe foc în conflictul dintre Serbia și Kosovo tocmai când părea că acesta se apropie de soluționare. Cele patru comunități sârbești din nordul statului kosovar au anunțat că vor să înființeze un parlament propriu. Apoi, entitatea dorește să se alipească patriei mame Serbia în calitate de provincie autonomă. Informația a fost dată publicității de liderul sârbilor din Kosovo, Marko Jaksic, care a acordat un interviu agenției Beta.

Jaksic reacționează astfel la acordul de normalizare a relațiilor dintre Serbia și Kosovo care a fost mediat de UE. Guvernele de la Belgrad și Priștina abia acceptaseră acest acord oficial luni. Documentul prevede că minoritatea sârbă primește o autonomie extinsă, dar trebuie să se integreze în statul kosovar. În mod evident, comunitatea sârbă respinge această prevedere.

Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă, lady Catherine Ashton, abia a apucat să se bucure de succesul său diplomatic. Conflictul ce durează de câteva decenii își poate găsi o rezolvare rapidă care să permită ambelor state să se apropie de Uniunea Europeană – spunea ieri lady Ashton într-un comunicat. Acordul de normalizare a relațiilor prevede un ritm infernal de aplicare care ridică multe semne de întrebare. Până la sfârșitul lunii mai ar urma să fie înființate comisii bilaterale care să stabilească criteriile de autonomie în nordul Kosovo. Adică până la finele acestei săptămâni. Tot până atunci ar trebui elaborate principiile de creare a structurilor polițienești și de justiție pentru minoritatea sârbă. Două săptămâni mai târziu ar urma să fie adoptate în amb

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 20 minute
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 2 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 59 minute
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum o ora
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 2 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum 39 minute
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

Cinci sicrie misterioase au apărut la picioarele Turnului Eiffel, cu inscripţia "Soldaţi francezi din Ucraina". Acţiunea ar putea avea legătură cu "mâinile roşii" imprimate cu vopsea pe Memorialul Holocaustului din Paris

News.ro acum o ora
Cinci sicrie în mărime naturală acoperite cu un steag francez, pe care era scris "Soldaţi francezi din Ucraina", au fost depuse sâmbătă dimineaţa la picioarele Turnului Eiffel, stârnind o alertă de securitate. Una dintre cele trei persoane arestate

Doi morţi şi persoane dispărute în inundaţiile din sudul Germaniei. Temeri că desfăşurarea Euro 2024 ar putea fi afectată

News.ro acum 57 minute
Două persoane au murit, altele sunt date dispărute şi mii de oameni au fost nevoiţi să îşi evacueze locuinţele în sudul Germaniei, după ce ploile torenţiale au provocat inundaţii pe scară largă, generând temeri că inclusiv campionatul de fotbal Euro

Peste o sută de state și organizații au confirmat participarea la „Summitul de Pace” din Elveția, anunță Kievul

Ziare.com acum o ora
Un purtător de cuvânt prezidenţial ucrainean a anunțat luni, 3 iunie, că până în prezent 107 ţări şi organizaţii de pe toate continentele au confirmat participarea la „Summitul de Pace” care la jumătatea acestei luni va fi găzduit de Elveţia la iniţ

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°