Nouă reprezentative de şcoli, formate din băieţi din clasele III-IV, se vor întrece timp de două zile în Cupa 1 Iunie la handbal organizată de Asociaţia Judeţeană de Handbal în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Consiliul Local al Municipiului Focşani, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret şi Liceul cu Program Sportiv. Jocurile se vor disputa în zilele de 30 şi 31 mai, astfel: mâine, în Sala LPS, între orele 14,00 – 17,30 şi în Sala Polivalentă, între orele 15,00 – 18,30; vineri, 31 mai, în sala LPS, între orele 8,30 – 9,30 şi în Sala Polivalentă, între orele 8,30 – 13,00.
Organizarea în două săli a fost impusă de numărul echipelor înscrise, nouă şcoli solicitând participarea la Cupa 1 Iunie. Acestea sunt: Şcoala nr. 1 – profesori, Marius Stoica şi Petrică Ene, Şcoala nr. 3 – profesori, Florin Tudosă şi Costică Pioară, Şcoala nr. 5 – profesoară, Carmen Grosu, Şcoala nr. 8 – profesor, Lucian Zamfir, Şcoala nr. 9 – profesori, Dan Oană şi Cătălin Pîrlea, Şcoala nr. 10 – profesori, Elena Săcăluş şi Alin Chetreanu, Şcoala Cîmpineanca – profesoară, Loredana Pavel, Şcoala Milcovul, profesoară, Paula Toader şi Şcoala Goleşti – profesor, Petrică Damian.
Festivitatea de premiere va avea loc la Sala Polivalentă, vineri, 31 mai, după terminarea ultimului joc. Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Handbal, profesorul Lucian Tucan, apreciază în mod deosebit creşterea interesului profesorilor de educaţie fizică şi sport pentru aducerea copiilor şi spre handbal, vizibil şi în competiţiile anterioare organizate pentru copii. Este un fapt ce merită apreciat şi care poate aduce, în perspectivă, sânge proaspăt în sportul vrâncean, în general, şi în handbal, în special.
Nouă reprezentative de şcoli, formate din băieţi din clasele III-IV, se vor întrece timp de două zile în Cupa 1 Iunie la handbal organizată de Asociaţia Jud