Primarii din România suferă de două boli: impotenţă sau sadism.

Fie sunt paralizaţi administrativ şi nu fac nimic în timpul mandatului, fie se apucă să-şi întoarcă cu susul în jos comunităţile şi să-şi chinuiască concetăţenii cu şantiere imposibile. Există şi excepţii fericite, dar prea puţine.

Aproximativ 300.000 de bucureşteni din cartierul Drumul Taberei au parte de experienţe pe care le-au trăit alte milioane de români, prin aproape toate oraşele mari ale ţării, unde primarii s-au apucat, cu mânie proletară, de proiecte mari de infrastructură fără să se gândească măcar o secundă la confortul locuitorilor.

Numitorul comun al tuturor patimilor provocate de astfel de situaţii este nepăsarea totală a primarilor pentru liniştea şi sănătatea comunităţilor care i-au ales.

Guvernul a deschis un şantier monstru pentru extinderea metroului în Drumul Taberei. Mult praf, mizerie şi noroi, atunci când plouă. Data reală a finalizării lucrărilor nu este cunoscută, aşa cum e normal pentru orice proiect de infrastructură din România, lucru care irită şi mai mult pe toţi cei afectaţi de şantier. Singurul lucru cert e că proiectul stagnează. Pe acest fond i-a trecut prin cap o idee genială primarului de sector, domnul Rareş Mănescu. Având la dispoziţie fonduri europene pentru a renova singurul parc din zonă, domnul Mănescu a aşteptat să vină vara, apoi şi-a pus casca galbenă de şantierist, a chemat Poliţia Locală şi a îngrădit complet unicul parc din Drumul Taberei.

Acum parcul e închis şi locuitorii din zonă au aflat că primarul Mănescu acţionează pe principiul „un şantier nu vine niciodată singur”. Tot parcul a intrat în renovare. Nimeni nu pricepe de ce nu se fac pe bucăţi lucrările în parc, astfel încât să nu fie închis tot. Alţii se întreabă, pe bună dreptate, de ce nu s-au apucat de betonat alei şi instalat bănci mai devreme, când nu era atât de cald.