Începând din 1974, Ceauşeştii discutau importante treburi ale statului la Clubul de pe malul lacului Herăstrău. Copiau în felul acesta practicile lui Stalin de a-şi ţine subalternii continuu sub control.
Schimbările din cotidianul Ceauşeştilor şi din cercul puterii au condus la apariţia unui grup informal cu mari contribuţii la istoria comunismului românesc din ultimii săi 15 ani.
În apropierea reşedinţei Ceauşeştilor, pe malul lacului Herăstrău, la cererea lor, s-a amenajat „Clubul“. Un loc dotat cu piscină, amenajări pentru biliard şi popice şi vizionări de filme unde cei doi jucau rolul de gazdă pentru demnitarii agreaţi. Spre exemplu, Dumitru Popescu nu era invitat niciodată. Ştefan Andrei, în schimb, deşi stâlp al acestor reuniuni ca partener preferat de şah al lui Ceauşescu, era invitat totdeauna fără soţie.
Febra de seară
Spre deosebire de un club englez ori unul de uzină care putea fi frecventat de membrii săi în voie, invitaţiile la Clubul Ceauşeştilor se transmiteau cu cel mult o jumătate de oră înainte. Veneau prin aghiotant, în jur de orele 19 – 19:30, după mărturia colonelui Adrian Eugen Cristea, fostul adjunct al şefului Direcţiei a V-a („A fi sau a avea, Amintirile unui ofiţer de securitate şi gardă prezidenţială“, Paco, Bucureşti, 2008). Invitaţia însemna o prelungire a stresului de la birou. Era şi mai rău dacă telefonul aşteptat nu venea căci intrau la griji să nu fi căzut în dizgraţie. Astfel că demnitarii şi soţiile lor nu-şi puteau face, în serile zilelor lucrătoare, nici un fel de program. Duminicile şi concediile fiind petrecute tot cu Ceauşeştii, rezultatul a fost anihilarea potenţialelor încercări de-a cultiva alte legături ori să-şi creeze reţele aparte.
Practica aceasta putea fi inspirată de obiceiurile lui Stalin de a-şi convoca tovarăşii seara, la dacea sa. Îi reţinea până spre dimineaţă, în discuţii, mâncar