Sala de badminton a CS Botoşani a găzduit cea de-a treia etapă din cadrul ediţiei din acest an a campionatului judeţean la tenis de masă. Întrecerea la care au participat 29 de practicanţi ai ping-pong-ului din Botoşani, a fost adjudecată de juniorul Alexandru Aga.
Component al CS Victoria Ping-Pong 2003, Aga l-a învins în ultimul act al competiţiei pe coechipierul său, Cătălin Duceac, campion al judeţului în 2012, cu scorul de 3-0. "Momentul culminant al turneului l-a constituit semifinala Ciprian Onufrei - Cătălin Duceac. Campionul en-titre al judeţului a câştigat foarte uşor primele două seturi şi se părea că se îndreaptă spre o victorie fără dubii. Onufrei a revenit, însă, senzaţional, a câştigat următoarele două seturi şi a condus în setul decisiv cu 9-5. Într-un final dramatic, Duceac a reuşit să egaleze la 10 şi să câştige una dintre cele mai frumoase partide ale campionatului", a declarat Volodea Ivan, antrenorul şi preşedintele CS Victoria Ping-Pong 2003.
Finala celui de-al treilea turneu nu a avut istoric, juniorul Alexandru Aga s-a impus uşor, cu 3-0 în faţa lui Cătălin Duceac epuizat de partida anterioară.
Primii 12 jucători din clasamentul general la zi vor fi invitaţi la a III-a ediţie a trofeului AJTM Botoşani care va avea loc pe data de 15 iunie 2013. La această întrecere vor participa şi unii dintre cei mai buni jucători din judeţele învecinate.
Sala de badminton a CS Botoşani a găzduit cea de-a treia etapă din cadrul ediţiei din acest an a campionatului judeţean la tenis de masă. Întrecerea la care au participat 29 de practicanţi ai ping-pong-ului din Botoşani, a fost adjudecată de juniorul Alexandru Aga.
Component al CS Victoria Ping-Pong 2003, Aga l-a învins în ultimul act al competiţiei pe coechipierul său, Cătălin Duceac, campion al judeţului în 2012, cu scorul de 3-0. "Momentul culminant al turneului l-a cons