După mai multe reduceri bilaterale nucleare cu SUA, Rusia pledează pentru reduceri multilaterale ale arsenalelor nucleare din lume, după ce şi alte puteri nucleare se vor alătura procesului.
Ministrul adjuct rus de externe Serghei Riabkov a anunţat luni, 27 mai, că „nu putem negocia la nesfârşit cu SUA reducerea şi limitarea armelor nucleare, în timp ce alte ţări îşi consolidează capacităţile nucleare şi balistice”. Acesta a explicat la postul de radio Vocea Rusiei că „aface din dezarmarea nucleară un proces multilateral devine o prioritate”. Riabkov a nmai menţionat că Federaţia Rusă nu a exclus niciodată o discuţie legată de o dezarmare nucleară totală – „nuclear zero” -, dar acesta nu ar trebui să fie scopul absolut, „în caz contrar riscând să ne subminăm însăşi structura securităţii noastre naţionale”.
Noul Tratat pentru Reducerea Armelor Nucleare Strategice (START), semnat de Rusia şi SUA în 2010, limitează numărul de focoase nucleare desfăşurate de fiecare parte la 1.550 şi numărul de vectori – inclusiv rachete balistice intercontinentale, rachete balistice lansate de submarine şi bombardiere cu capacitate nucleară – la 700. Potrivit unui raport publicat de Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI) în 2011, cele opt puteri nucleare recunoscute – Rusia, SUA, Marea Britanie, Franţa, China, India, Pakistan şi Israel – deţin peste 20.500 de arme nucleare. Conform Agerpres, pe de altă parte, India, Pakistan şi Israel nu au semnat Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare (NTP), al cărui obiectiv este să prevină răspândirea armelor nucleare şi să obţină o dezarmare nucleară completă.
După mai multe reduceri bilaterale nucleare cu SUA, Rusia pledează pentru reduceri multilaterale ale arsenalelor nucleare din lume, după ce şi alte puteri nucleare se vor alătura procesului.
Ministrul adjuct rus de externe Serghei Riabkov a anun