Un număr de 209 candidaţi, absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale lărgite, ce se pregătesc pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale, au susţinut luni proba scrisă la Limba şi literatura română, din cadrul bacalaureatului special.
Potrivit unui comunicat de presă al MEN remis luni AGERPRES, din cei 209 candidaţi înscrişi doi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă.
"În comparaţie cu anii precedenţi, în acest an un element de noutate l-a reprezentat introducerea a două tipuri de subiecte, a căror structură a fost concepută în funcţie de filiera urmată de absolvenţi. Filiera teoretică, profilul uman şi filiera vocaţională, profilul pedagogic, au avut aceeaşi variantă de subiect, deoarece numărul de ore dedicat disciplinei Limba şi literatura română a fost mai mare ca pentru celelalte specializări. O variantă diferită de subiect, realizată pe baza programei de examen, a fost creată pentru filiera teoretică, profilul real, filiera tehnologică şi filiera vocaţională, toate celelalte profiluri, în afara celui pedagogic. Aceste profiluri şi filiere au prevăzute, prin planul cadru, un număr mai mic de ore la disciplina Limba şi literatura română", precizează MEN.
Totodată, un alt element de noutate l-a constituit eliminarea textului aforistic/critic, folosit ca suport în cadrul subiectului al II-lea, deoarece, susţin reprezentanţii MEN, scopul acestui tip de item îl constituie demonstrarea competenţelor de argumentare, în scris, a unor opinii, în diverse situaţii de comunicare.
"Modificarea a fost determinată de constatarea că, de cele mai multe ori, receptarea textului - suport folosit la acest subiect îi punea în dificultate pe foarte mulţi dintre candidaţi. Aceştia se concentrau pe ideea formulată în citat (de cele mai multe ori înţeleasă greşit) şi nu pe formularea propriei opinii despre problematica pusă în dis