Primăria Craiova şi Poliţia Rutieră au instalat deja primul sens giratoriu provizoriu pe linia de tramvai. Profitând de suspendarea circulaţiei tramvaiului pe o perioadă de doi ani, în vederea reabilitării căii de rulare pe sectorul dintre Peco Severinului şi strada Caracal, autorităţile craiovene au decis să reînfiinţeze giratoriul de la intersecţia străzii Iancu Jianu cu bulevardul Nicolae Titulescu, aproape de Grădina Botanică. Acest giratoriu provizoriu nu va fi, însă, singurul.
„Urmează să se mai amenajeze, zilele viitoare, alt sens giratoriu de acest gen la intersecţia străzilor Fraţii Goleşti cu Calea Bucureşti, în vecinătatea blocului S 200, pentru a simplifica traficul din acea zonă. În plus, vom încerca să mai amplasăm un asemenea sens giratoriu provizoriu chiar în intersecţia străzilor Calea Bucureşti cu Carol I, la Universitate, până va fi dat în folosinţă pasajul subteran. Vom vedea dacă o asemenea soluţie va face faţă valorilor de trafic din acea intersecţie“, a declarat comisarul-şef Emil Zuican, şeful Biroului Poliţiei Rutiere Craiova.
Primăria Craiova şi Poliţia Rutieră au instalat deja primul sens giratoriu provizoriu pe linia de tramvai. Profitând de suspendarea circulaţiei tramvaiului pe o perioadă de doi ani, în vederea reabilitării căii de rulare pe sectorul dintre Peco Severinului şi strada Caracal, autorităţile craiovene au decis să reînfiinţeze giratoriul de la intersecţia străzii Iancu Jianu cu bulevardul Nicolae Titulescu, aproape de Grădina Botanică. Acest giratoriu provizoriu nu va fi, însă, singurul.
„Urmează să se mai amenajeze, zilele viitoare, alt sens giratoriu de acest gen la intersecţia străzilor Fraţii Goleşti cu Calea Bucureşti, în vecinătatea blocului S 200, pentru a simplifica traficul din acea zonă. În plus, vom încerca să mai amplasăm un asemenea sens giratoriu provizoriu chiar în intersecţia s