O maşină făcută scrum, cu un cadavru carbonizat în interior, a fost găsită la marginea localităţii Meriş din judeţul Mehedinţi, de un localnic, care a sunat la poliție. Primii care au ajuns la fața locului au fost polițiștii gorjeni.
Maşina era înmatriculată în Bulgaria, marca Hyundai, iar înăuntru ei au fost găsite resturi dintr-un cadavru carbonizat. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Mehedinţi, Nicolae Lohan, în jurul orelor 11.00, un bărbat a sunat la 112, anunţând că la marginea localităţii Meriş, în zona denumită „Lacuri”, se află o maşină incendiată, în care se vede și cadavrul carbonizat al unei persoane. Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, a precizat că un mehedințean a sunat la 112, iar primii polițiști care au ajuns la fața locului au fost cei din Gorj. „Polițiștii noștri au ajuns primii la fața locului, îi sprijină pe cei din Mehedinți. Momentan, cazul nu are legătură cu județul nostru. O echipă de poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale al Poliţiei Mehedinţi a plecat la faţa locului pentru cercetări, primele informaţii arătând că maşina incendiată este înmatriculată în Bulgaria. Ancheta în acest caz va fi coordonată de Parchetul Judecătoriei Strehaia”, a spus Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
O maşină făcută scrum, cu un cadavru carbonizat în interior, a fost găsită la marginea localităţii Meriş din judeţul Mehedinţi, de un localnic, care a sunat la poliție. Primii care au ajuns la fața locului au fost polițiștii gorjeni.
Maşina era înmatriculată în Bulgaria, marca Hyundai, iar înăuntru ei au fost găsite resturi dintr-un cadavru carbonizat. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Mehedinţi, Nicolae Lohan, în jurul orelor 11.00, un bărbat a sunat la 112, anunţând că la marginea localităţii Meriş, în zona denumită „Lacuri