Cu o scurtă şi controversată istorie comună în diferite alianţe - CDR şi D.A. -, dar despărţite ani buni de falia Băsescu, de raportarea diferită la instituţiile europene şi de abordarea statului de drept, astăzi PNL şi PDL se află şi pe fond, şi ca stilistică mai aproape ca oricând. Spectacolul zilnic oferit de cele două partide arată că, pe căi diferite, ambele au ajuns la izolare pe scena politică şi la dependenţă de mai marele fârtat, PSD. Motivul ţine, în primul rând, de leadership şi de camarilă.
Deşi unul la putere şi altul în opoziţie, problema comună a PNL şi PDL este că au şefi care le vor îngropa, mai devreme sau mai târziu. Asta nu înseamnă că vor dispărea ca PNŢCD, ci vor ajunge să-şi negocieze în genunchi supravieţuirea. Pierzând ritmic în sondaje, în primul rând din cauza cantonării în tranşeele proiectului eşuat şi fără perspectivă electorală numit „jos Băsescu“ versus „coabitare“, Antonescu nu are altă alternativă, dacă vrea să rămână candidatul USL, decât să se facă preş în faţa unui PSD care nu-l mai vrea. Dar chiar şi aşa, şansele sunt reduse, fiind evident că Ponta este dispus să joace până în pânzele albe cartea marilor cancelarii, al cărei punct central este respectarea pactului cu Băsescu şi un partener de dialog la Palatul Cotroceni şi după 2014. Antonescu şi Voiculescu sunt excluşi din ecuaţie, acesta fiind unul dintre motivele pentru care cancelariile au închis ochii la împărţirea procurorilor şefi între clanurile care conduc acum România. Cu un partid tot mai nemulţumit de ciozvârtele pe care Ponta le aruncă PNL în actul de guvernare şi politizare, lui Antonescu nu-i mai rămâne decât să-şi menţină alura de mână forte - iată, a reuşit să-i excludă pe Chiliman, Tuşa, Moisescu - şi să-şi caute aliaţi în PDL-Blaga. „Reconstrucţia“ dreptei în jurul PNL, arma la care visează Antonescu, este o utopie, pentru că exact
