Cel mai greu de suportat lucru, dupa unii, este acela de a deveni victima succesului propriei idei.
Cand reusesti sa-i "descoperi" unui om o imagine noua, compet diferita, chiar si de maximum-ul a ceea ce el isi poate imagina despre sine, riscul cel mai mare este ca acela caruia i-ai anticipat, in mintea ta destinul prin aceasta "operatiune", sa nu fie in stare sa creada ca dintr-o data el chiar ar putea deveni cel din imaginea pe care tu o poti proiecta. Cred, deasemenea, ca de fapt, cel mai greu este sa poti afla ce anume, ce fel de "motor" secret, ce fel de "atingere" de aripa face ca intre oameni sa se poata produce acea tensiune sentimentala, care il face pe unul din ei sa stie dintr-o data, in numai o secunda cativa "parametri" subtili ale fiintei celuilalt, din trecut, prezent sau viitor, pe care nici insasi persoana in discutie nu a avut ocazia, poate, sa le stie, sau sa le analizeze. Pentru o secunda, stii, alfi, de undeva dinspre Universal, mai multe "amanunte esentiale" despre cineva cu care te intersectezi intamplator. Uneori este suficient sa privesti atent cateva fotografii, alteori e deajuns o apropiere intamplatoare, intr-un loc banal si comun: o cafenea, o librarie. Si atunci "se intampla" ca ti se pare ca stii totul despre celalalt: un tot nedefinit, care nu are dimensiuni reale, cotidiene. O cunoastere care nu se refera la chestiuni pamantesti, la fapte de viata, la a sti istoria oarecum calendaristica, ci mai ales e vorba despre "lumina" si "intunericul" unei persoane, de proportiile, de stralucirea pe care le are, despre putinta lui de a "pluti" deasupra realului, de a zbura, adica, despre "locurile" in care i-ai putea gasi ajunsi peste un timp, si despre acelea unde stii ca nu-i vei gasi niciodata. Dar ca sa stim despre ce vorbim, trebuie insa sa definim de la inceput doua categorii de oameni. Sa ii impartim, adica, in alt fel decat ii
