*Finanţatorul Stelei a fost adus încătuşat la proces, direct de la Rahova
*Latifundiarul e gata să plătească pentru că a vrut să facă din fotbalul românesc o lume curată
Ora 9:00
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începe să se umple. Reporteri, fotografi şi operatori se întreabă dacă vor petrece din nou toată ziua într-o sală mică de judecată. Asta, dar şi dacă Gigi Becali va fi adus la audieri. O poză cu finanţatorul Stelei în cătuşe face mai mult de 1000 de cuvinte în astfel de situaţii. Pe rând, Victor Piţurcă, unul dintre managerii Stelei şi Teia Sponte îşi fac apariţia la tribunal. Refuză orice dialog cu presa şi formează trei grupuri diferite, care aproape se ignoră. Nu-i loc nici de «Bună ziua» între ei, semn că nu se dau uitării conflictele personale nici atunci când o condamnare planează asupra lor.
Ora 10:45
Toată atenţia se mută în afara tribunalului. O dubă a Poliţiei tocmai a parcat şi toţi cei prezenţi s-au transformat în fotografi. Când şi când se mai aude câte un «V-am zis eu că vine, o să fie spectacol astăzi», iar ochii nu se dezlipesc de pe albul maşinii. Managerul Stelei se interesează de situaţia lui Becali: „Îl ţin acolo până se eliberează sala, nu? Luţu, ai şi tu grijă, du‑te şi ia-i de mâncare. Şi nişte apă“. Acesta se conformează. Face cumpărături pentru finanţator, dar nu-l uită nici pe manager: „Caracter frumos. Ia pentru toţi“, îl laudă acesta. Minutele curg, duba rămâne nemişcată, iar cele trei grupuri din tribunal se măresc, dar continuă să se ignore. Luţu începe şi el să mănânce. Caracter frumos, abia la urmă, nu cumva să deranjeze pe cineva.
Ora 12:45
După două ore de aşteptare, bliţurile se activează. Însoţit de cinci poliţişti, Gigi Becali iese din dubă. E încătuşat şi îi este grăbit pasul, astfel că finanţatorul nu apucă să vorbească prea mult: „Chiar de m