Cazul Gigi Becali este emblematic pentru societatea românească actuală. Acea societate în care infractori dovediţi sunt parlamentari, în care non-valoarea a umplut televizoarele, în care o parte importantă a populaţiei ţine partea nelegiuiţilor contra Justiţiei...

De o săptămână, zilnic, în toate buletinele de ştiri e musai să aflăm ce-a mai făcut Becali, ce-a mai zis, cine l-a vizitat, ce zic cei care l-au vizitat, ce-a mâncat, ce program are la pârnaie, cu cine este coleg de celulă etc etc. Şi peste toate aceste detalii despre viaţa de puşcăriaş a latifundiarului din Pipera se aude un vaiet general pe televiziuni, pe reţelele de socializare că vaaaaai, cât bine a făcut el oamenilor necăjiţi, c-a dat de pomană, c-a ajutat biserici şi mănăstiri! Oameni buni, această atitudine ţine de NORMALITATE în lumea civilizată. Peste tot în ţările democratice, fie că vorbim de oameni de afaceri, fie că vorbim de actori celebri, de muzicieni de succes, de politicieni, preşedinţi de state sau soţiile acestora, regi, regine, prinţi, TOŢI se implică în acţiuni caritabile de milioane de euro, dolari, lire sterline sau orice altă monedă. Consideră că este o datorie morală să-i ajute pe cei aflaţi în nevoie, fie că vorbim de persoane, fie că vorbim de instituţii (spitale, unităţi de cultură şi învăţământ, fundaţii, biserici etc etc). Asta nu înseamnă că această generozitate i-ar scuti în ţările lor de răspundere în faţa legii. În plus, dacă vorbim de morala creştină, cum explică Becali ameninţarea cu blesteme aruncată magistraţilor care l-au condamnat? Cum explică Becali opulenţa deşănţată, afişată peste tot, inclusiv când a ajuns în Parlament şi a declarat cu pieptu-n faţă pe toate televiziunile că el nu poate să "lucreze" decât într-un birou suflat cu aur. Acum ce-o să facă? O să angajeze o echipă să-i pavoazeze celula cu elemente de decor aurite? Cu Dumnezeu în gură