Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa urmează să afle dacă au fost folosite arme chimice în Siria. "Dacă există suficiente elemente, va trebui să examinăm consecinţele"

Publicat in Gandul, marți 28 mai 2013 ·

Franţa va analiza eşantioanele aduse din Siria de jurnaliştii cotidianului Le Monde, care ar putea conţine dovezi privind folosirea armelor chimice, a anunţat un oficial de rang înalt francez, sub acoperirea anonimatului, relatează AFP.

"Mai multe eşantioane ne-au fost predate (de jurnaliştii Le Monde). Suntem de acord să efectuăm analize", a declarat acest oficial de rang înalt, afirmând că Guvernul a analizat propriile eşantioane, la fel ca Statele Unite şi Marea Britanie, ceea ce a condus la "indicii dar nu la dovezi oficiale ale utilizării gazelor de luptă" în Siria.

Doi trimişi speciali ai Le Monde, prezenţi în Siria în aprilie şi mai, au povestit, luni, în cotidianul francez despre folosirea armelor toxice împotriva forţelor rebele de la periferia Damascului.

Utilizarea armelor chimice face obiectul suspiciunilor de câteva săptămâni, în mai multe zone din Siria, dar nu a fost dovedită oficial. Un oficial de rang înalt american a asigurat că armele chimice ar fi fost utilizate "în cantităţi mici" de două ori în conflictul sirian.

Presa occidentală, în special cotidianul francez Libération, au prezentat mărturii privind folosirea armelor chimice.

ONU cere în zadar Damascului să le permită experţilor săi să ancheteze acuzaţiile reciproce pe care şi le adresează puterea şi opoziţia privind recursul la astfel de arme.

Luni după-amiază, la Bruxelles, ministrul francez al Afacerilor Externe, Laurent Fabius, a vorbit despre "prezumţia de folosire a armelor chimice din ce în ce mai răspândită" în Siria.

"Există prezumţii din ce în ce mai puternice, din ce în ce mai răspândite, privind folosirea localizată a armelor chimice", a declarat Fabius la Bruxelles, precizând că aceste informaţii, bazate pe "elementele de care dispunem" fac obiectul unor "verificări foarte precise".

Problema armelor chimice a fost abordată la

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 4 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Dan Diaconescu: „Boții lui Călin Georgescu trimiteau mesaje lungi, CREDIBILE”

Gandul acum 2 ore
Într-o ediție transmisă live de Gândul, Dan Diaconescu a comparat rezultatele recente ale votului din România cu Revoluția din 1989, afirmând că acestea au fost influențate de uneltirile serviciilor secrete. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ma

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 3 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 3 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 6 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 12 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 12 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum o ora
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°