Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO!!!Oprişan îşi vede visul cu ochii: investiţie de 5 milioane de euro langă moşia mamei sale de la Petreşti

Publicat in Ziarul de Vrancea, marți 28 mai 2013 ·

Amenajarea Crangului Petreşti ar putea urca foarte mult valoarea terenurilor deţinute de familia Oprişan, printre puţinele rămase libere în zonă. De lucrările de proiectare se ocupă firma lui Săpunaru. Marian Oprişan este pe punctul a amenaja Crangul Petreşti, chiar langă moşia mamei sale u după un deceniu de “manevre”, timp în care s-a ales şi cu un dosar penal, social – democratul a obţinut ieri aprobarea Consiliului Judeţean pentru a cere fonduri europene de 5 milioane euro u studiul de fezabilitate este făcut de partenerul său de alianţă, liberalul Nini Săpunaru, cel care pierde bătălii politice cu Oprişan dar caştigă bani de la CJ

Consiliul Judeţean (CJ) Vrancea a aprobat ieri trecerea din domeniul privat în domeniul public al judeţului a suprafeţei de 41 de hectare din Crangul Petreşti. Marian Oprişan, preşedintele CJ, a lipsit de la şedinţă, care a fost condusă de vicepreşedintele Ionel Cel – Mare. Trecerea a fost necesară pentru depunerea unui proiect de finanţare cu bani europeni, intitulat “Amenajarea ariei naturale de interes local Crang Petreşti şi îmbunătăţirea infrastructurii de acces”. “Prin prezentul proiect se au în vedere lucrări de amanejare pentru realizarea următoarelor obiective de investiţii: piste de biciclete, parcări, alei, infrastructură tehnică edilitară, piste role şi skateboard, locuri de odihnă, mobilier urban, spaţii picnic, zone de activităţi culturale cu acces neîngrădit, împrejmuiri, implantare materiale vegetal”, se arată în proiectul de hotărare întocmit pentru realizarea unui studiu de fezabilitate. Acest studiu este realizat, nici mai mult, nici mai puţin, de firma deputatului liberal Nini Săpunaru, Euro Proiect. Preşedintele PNL Vrabcea deţine 49,5% din acţiuni, iar societatea specializată în proiectări este condusă de cumnatul său, Dorinel Modreanu. Valoarea totală a proiectului se ridică la nu mai puţin de 22,396 milioan

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°