Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steagul românesc de Cartea Recordurilor “înfăşoară” presa straină

Publicat in Jurnalul, marți 28 mai 2013 ·

Ziare occidentale au prezentat galerii foto de la evenimentul din România

Vestea recordului stabilit pe Aerodromul de la Clinceni a făcut înconjurul lumii. Presa internaţională a anunţat că în România s-a măsurat cel mai mare steag din lume.

Ştirea că steagul României a ajuns în Cartea Recordurilor a captat atenţia presei ungare. Hirado.hu şi Metropol au prezentat galerii foto de la eveniment, în timp ce cotidianul Nepszava a subliniat că “tricolorul românesc de 79.290,39 de metri pătraţi a detronat steagul Libanului de doar 65.975 de metri pătraţi”.

“Voluntarii au avut nevoie de jumătate de zi pentru a desfăşura steagul pe aerodromul din Clinceni. Vântul puternic i-a obligat să folosească saci de nisip pentru a imobiliza steagul. Prezent la eveniment, premierul Victor Ponta a felicitat iniţiativa televiziunii de ştiri Antena3. El a precizat că românilor le lipseşte încrederea în sine, de aceea astfel de recorduri mondiale sunt foarte importante, mai ales dacă înglobează simboluri naţionale. Ministrul Apărării, Mircea Dusa, a subliniat că, în calitate de deputat de Harghita, simbolurile naţionale sunt mai importante pentru domnia sa, decât pentru oricine altcineva şi tocmai de aceea Armata a sprijinit doborârea recordului. La începutul lunii mai, iniţiatorii proiectului s-au antrenat cu desfăşurarea unui steag de 12.000 de metri pătraţi în faţa Casei Poporului”, scrie Nepszava.

“România primeşte culoare”

Cotidianul austriac Die Presse prezintă un fotoreportaj intitulat: “Cel mai mare steag din lume: România primeşte culoare”. “Albastru, galben, roşu - culorile de pe drapelul României au dat de lucru pentru atingerea noului record mondial. Obiectivul a fost desfăşurarea celui mai mare steag din lume. Steagul s-a dovedit mult prea mare pentru a putea fi fluturat. El măsoară 349,4 metri lungime şi 226,9 metri lăţime. Voluntarii din Clincen

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 3 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Cătălin Predoiu, reacție în cazul tânărului mort de supradoză: Sunt profund afectat / Combaterea traficului de DROGURI este o prioritate clară a MAI

Gandul acum o ora
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, spune că este „profund afectat” de drama lui Rareș, tânărul care a murit la 20 de ani în urma unei supradoze. Predoiu amintește ce s-a putut face în ultimii doi ani în privința traficului și consumului de drogu

ÎPS Teodosie va aduce lumina în Catedrala Arhiepiscopală din Constanța din largul Mării Negre

Libertatea acum 2 ore
În noaptea de Înviere, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va aduce Sfânta Lumină din Marea Neagră la Constanța. Potrivit News, Arhiepiscopul Tomisului va sosi în Portul Tomis în jurul orei 23.25 și va oferi lumina credincioșilor lângă altarul de vară al

"Emily in Paris" - Lucas Bravo revine pentru sezonul 5 în ciuda criticilor sale la adresa serialului

News.ro acum o ora
Filmările celui de-al cincilea sezon al serialului de succes "Emily in Paris" vor începe în luna mai în capitala Italiei, înainte de a reveni în Franţa în această vară, a anunţat The Hollywood Reporter. Majoritatea distribuţiei serialului se va înto

Ucraina impune sancţiuni firmelor chineze după ce a acuzat Beijingul că înarmează Rusia. Cum răspunde China acuzaţiilor

Ziarul Financiar acum o ora
Ucraina a impus vineri sancţiuni împotriva a trei companii chineze, la o zi după ce preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat că China ar fi furnizat arme Rusiei. Ministerul chinez de externe a respins vineri acuzaţia lui Zelenski ca nefondată, scri

Copil de 11 ani, rănit într-un accident rutier în județul Neamț

Ziua Constanta acum o ora
Un copil de 11 ani a ajuns la spital după ce afost implicat într-un accident rutier în comuna Horia, județul Neamț. Potrivit ISU Neamț, în jurul orei 10:30, prin apel la 112, a fost anunțat un accident rutier produs în satul Cotu Vameș din comuna Ho

JD Vance a sosit în Italia pentru a se întâlni cu Giorgia Meloni şi a sărbători Paştele la Vatican

HotNews acum 3 ore
Vicepreşedintele SUA JD Vance a sosit vineri dimineaţă la Roma pentru o vizită în cursul căreia se va întâlni cu şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, înainte de a sărbători Paştele la Vatican, unde urmează să se întâlnească cu mâna dreaptă a Pap

Crin Antonescu își nuanțează declarația privind uciderea traficanților de droguri: „A fost o expresie nefericită, sub imperiul emoției”

Adevarul acum 3 ore
Crin Antonescu a revenit asupra afirmației sale controversate potrivit căreia traficanții de droguri ar trebui împușcați pe stadion ca în China, precizând că a fost „o expresie nefericită”, făcută „sub imperiul emoției” generate de moartea tragică a

Un şofer de autobuz a pierdut o primă de pensionare de 73.000 de euro după ce a luat 6 euro din banii călătorilor

News.ro acum 4 ore
Un şofer japonez de autobuz, cu 29 de ani de serviciu, şi-a pierdut prima de pensionare, în valoare de 73 000 de euro, după ce a furat echivalentul a şase euro din banii pentru bilete ai pasagerilor, relatează AFP. Oraşul Kyoto l-a concediat pe bărb

„Seamănă cu Mar-a-Lago": Trimisul special american Steve Witkoff compară Palatul Elysée cu vila lui Trump - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Şeful diplomaţiei americane Marco Rubio şi trimisul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, au fost joi la Paris. Primit de preşedintele Emmanuel Macron pentru discuţii privind conflictul din Ucraina, Steve Witkoff a făcut o comparaţie cel puţin

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

8°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/18°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°