Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se reface Clubul de Tenis Bucureşi: Oprescu l-a avertizat pe Ţiriac „să aibă grijă cu defrişarea pomilor“

Publicat in Adevarul, marți 28 mai 2013 ·

Sorin Oprescu a declarat, marţi, că pe terenul de aproximativ două hectare, de lângă Parcului Operei, se reface Clubul de Tenis Bucureşti, fără să fie tăiaţi copacii de acolo, potrivit Mediafax. Edilul a ţinut să precizeze că municipalitatea a autorizat lucrările de refacere a clubului de tenis, discutând şi cu Ion Ţiriac despre „carnagiul cu pomi“, care nu are ce să caute acolo. Declaraţia primarului vine ca un răspuns la comunicatul trimis de Asociaţia „Salvaţi Bucureştiul“ , în care se arată că o treime din Parcul Operei a fost defrişat. Mai exact, 1,6 hectare de spaţiu verde ar fi fost doborâte de reprezentanţii Federaţiei Române de Tenis, în procesul de ridicare a bazei sportive de tenis. Reprezentanţii asociaţiei spun că în proiect este inclusă construirea unui hotel, a unei săli de sport şi a mai multor terenuri de tenis. „Un astfel de proiect este ilegal, întrucât presupune schimbarea funcţiunii unui teren prevăzut ca parc de Planul Urbanistic General“, potrivit reprezentanţilor Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul“, care spun că vor ataca în instanţă Planul Urbanistic Zonal şi autorizaţiile de construire existente pe suprafaţa parcului. Federaţia Română de Tenis (FRT) a reuşit, după 23 de ani de încercări, cu sprijinul lui Ion Ţiriac, să obţină toate avizele şi autorizaţia de construcţie pentru baza de tenis Doherty. Reprezentanţii FRT speră ca în cel mult 45 de zile să înceapă construcţia, unde să poată fi sprijiniţi jucătorii care vor să facă performanţă, potrivit Mediafax. Primăria Capitalei răspunde unei solicitări făcute de adevarul.ro „În data de 31.01.2013, Federaţia Română de Tenis a solicitat PMB-Direcţia de Mediu, aviz de specialitate pentru reamenajarea bazei sportive Tenis Club. În urma verificării în teren, de către inspectorii de mediu, s-a constatat că în interiorul terenului există vegetaţie spontană ce impiedică inventarierea arborilor afectaţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 2 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 30 minute
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum o ora
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Numerele câștigătoare la Loto duminică, 13 iulie. Report de peste 2,48 milioane de euro la Loto 6/49 și de 4,89 milioane euro la Joker

Adevarul acum 59 minute
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 12,61 milioane de lei (peste 2,48 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 24,82 milioane de lei (peste 4,89 milioane de euro), informează Loteria Română.

Surse Descinderi la fratele și la sora fugarului Emil Gânj

Ziua Constanta acum 2 ore
Poliția efectuează descinderi duminică dimineața la fratele și la sora fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureșeană Miheșu de Câmpie, potrivit unor surse apropiate anchetei. Poliția efectuează descinderi duminică di

Fiica Ralucăi Moianu și Virgil Boglea s-au cununat religios! Primele imagini cu Mara în rochie de mireasă

Cancan acum o ora
Mara, fiica Ralucăi Moianu, și avocatul Virgil Boglea s-au căsătorit religios. Evenimentul a avut loc în Italia, într-un cadru desprins parcă din poveștile cu prinți și prințese. Avem primele imagini cu cei doi miri. În urmă cu doar câteva luni, pe

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/30°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°