Muștele de căcat ale Patriarhiei Române s-au abătut cu un bîzîit pofticios asupra hîrdăului cu miere al pușcăriei Rahova, încît mi-aș fi dorit ca în clipa aceea Dumnezeu să aibă un picior de lemn și pliciul lui Prigoană în mînă.
Căci ce altceva sînt acești funcționari ai Domnului obsedați de arginți decît un soi de bahmuțani ce-au divorțat a nu știu cîta oară de litera Evangheliei, scoțînd sfintele porunci la tarabă ca pe niște tigăi găurite?
Bolnav pînă mai ieri de păcatul trufiei, impostorul mistic prins cu rața-n gură n-a mai avut răbdare să aștepte iertarea de la Cel de Sus, ci s-a făcut preș la picioarele dictatorului Băsescu.
Ar fi cazul ca poporul român să-și revizuiască idolatria cînd e vorba de clanul Becali, căci pe o scară a valorilor mioritice haiducești văru’Giovani e cu șapte fuștei deasupra lui Gigi.
Scabroșel, malagambist și cabotin, agățîndu-se ba de poala Maicii Domnului, ba de brăcinarul mardeiașilor profesioniști, azvîrlind, ca la mort, mărunțișul la intersecții și miluindu-și prietenii în particular ca să-i dea în gît de datornici la televizor, Gigi s-a nutrit din răsfățul și admirația publicului flămînd, aidoma purcelușului de marțipan din vitrina unei cofetării, spre deosebire de Giovani care, asumîndu-și condiția de mistreț, nu s-a gudurat printre picioarele vînătorilor în codrii economiei de piață.
Pe cînd Gigi, în Epoca de Aur, fura la cîntar în Piața Matache de la gura săracilor, Giovani practica meseria de român pe Champs-Élysées, predînd cu o virtuozitate mozartiană metoda Maradona unei cohorte de epigoni mărunți, ce trăiau exclusiv din borsetele fraierilor cu cont în bancă. Adept al școlii filozofice a lui Scarface, Giovani nu s-a sfiit să le sufle în nări mafioților din Bogota prafurile acelea mai albe ca urda vîndută pe sub tarabă de Gigi. Ca un adevărat machedon care știe să prețuiască bijuteriile p
