În anii lungi ai pustiei, în singurătatea solemnă a munţilor, părintele cercetase limbajul vieţuitoarelor cu o curiozitate de naturalist, ajungând nu doar să-l cunoască formal, dar şi să descifreze stările sufleteşti. Nu mai auzisem o fiinţă pământeană care să înţeleagă relaţia dintre limbajul vieţuitoarelor şi starea lor sufletească.

Pricini politice, dar mai ales tainice, l-au îndrumat pe părintele Cleopa, în anii în care la noi se instituia neorânduiala comunistă, pe calea pustniciei. Era o chemare îndelung exersată în monarhismul din toate timpurile, mai greu de desluşit de mireni, cu deosebire în anii ateismului agresiv. Este greu, de nu, chiar imposibil, să scrii istoria ascezei. Nu se pot reconstitui, într-un limbaj raţionalist, experienţele mistice care însoţesc asceza prin retragerea în pustie. Nici părintele Cleopa nu obişnuia să stăruie asupra acelor ani din biografia sa. Atunci când o făcea, prefera să relateze întâmplări şi nu să emită judecăţi de valoare. Îmi vorbea despre bunii creştini care-l adăpostiseră la vreme rea. Străbătuse Munţii Neamţului în lung şi-n lat şi avusese revelaţia omeniei şi a curăţeniei sufleteşti a credincioşilor. Va fi avut şi întâmplări nefericite, desigur, dar despre acestea nu vorbea niciodată. În orice faptă bună a semenilor lui a văzut lucrarea lui Dumnezeu. Şi-a făcut din piscuri şi din grote altar, căutându-l neîncetat pe Dumnezeu. Spre a nu uita să vorbească, aşa cum avea să li se întâmple unor deţinuţi politici, părintele a căutat să înţeleagă limbajul vieţuitoarelor codrului. De aceea le iubea asemenea tuturor făpturilor lui Dumnezeu. Ştiam câte ceva despre harul Sfântului Francisc din Assisi de a înţelege limbajul păsărilor şi a putea comunica cu ele. Am fost mereu fascinat de virtuţile acestui har dumnezeiesc. În anii lungi ai pustiei, în singurătatea solemnă a munţilor, părintele cercetase limbajul vieţuit