Şi renaşterea adevăratului sat românesc.
Prea puţini români au ciulit urechile la una dintre ultimele intervenţii în media ale lui Victor Ponta. Invocând o mai veche, dar fermă înţelegere cu FMI, premierul a vorbit despre posibilitatea ca unele comune ale patriei să intre în insolvenţă. De fapt, nicio procedură de reorganizare financiară nu le mai poate salva. Aceste localităţi rurale sunt aproape de faliment. Şi nu FMI este vinovat!
Comuna, în forma ei actuală - ca unitate administrativ-teritorială elementară, alcătuită din unul sau mai multe sate, a ajuns o boală incurabilă a “sistemului” românesc. Depopulate, îmbătrânite şi – mai ales - locuite de o groază de asistaţi social, destule localităţi din mediul rural sunt la un pas de obştescul sfârşit. S-au dus vremurile în care ţăranii săraci, revoltaţi de nedreptăţile sociale, cereau pământ. Acum, între două beţii crunte, pe datorie, la cârciuma neevreiască din sat, “rumânii” vor doar ajutoare sociale. A-i trimite la (sau a le oferi de) muncă îi jigneşte mai tare decât înjurătura de mamă. Culmea este că tocmai ăştia sunt primii la vot!
O statistică (neoficială, dar cu atât mai alarmantă) avertizează că aproximativ o treime dintre localităţile rurale sunt în stare de faliment, adică în imposibilitate de a-şi mai reveni vreodată din punct de vedere financiar. Fără a intra în detalii ce ţin de distincţiile insolvenţă/ faliment, lipsa fondurilor/ lipsa bunurilor etc. trebuie spus doar că există sute de primării din mediul rural care nu-şi pot acoperi cheltuielile salariale nici măcar pe o singură lună, din ceea ce încasează, prin taxe şi impozite, într-un an întreg! Absenţa veniturilor le înglodează în datorii imposibil de recuperat, blocându-le funcţionarea normală. Mai pot aduce ele bunăstarea comunităţii? Şi atunci, de ce am mai avea nevoie de aceste primării, cu cortegiul lor de funcţionari
