Ajuns la momentul în care, în urma prilejurilor aniversare subliniate de către prieteni şi discipoli, trebuie să-şi considere opera ca rotunjită – cu toate adăugirile ce, desigur, mai vin sau vor veni – intelectualul, omul de litere care a muncit o viaţă întreagă cu conştiinţa participării la un efort general de creaţie culturală nu are a schimba nimic din urmă. Opera sa, produsă de o voinţă şi o energie creatoare puternice, îngrădite de condiţiile, nu de puţine ori ostile, în care a trebuit să acţioneze, stă de faţă, impunându-se singură prin prezenţa ei. Scrierile lui Ion Pop, fie că e vorba de sinteze asupra poeziei şi poeţilor români ai secolului XX, fie de eseuri, de traduceri de critică şi teorie franceză, de volume de versuri, reprezintă, oricum am lua-o, un monument de neocolit al culturii contemporane. Iar dacă dorim să evaluăm un trecut recent, care a împins înainte prin activitatea sa continuă prezentul nostru încă inform, cariera acestui scriitor polivalent, universitar solid şi om de cultură ne poate ajuta mai bine decât orice altceva.
Un rezumat al carierei lui Ion Pop este dat de volumul Interviuri. Între biografie şi bibliografie, cuprinzând suma interviurilor acordate de acesta, începând cu 1970, diferitelor publicaţii româneşti. Opera criticului s-a adăugat firesc în timp, crescând aproape organic, fără rupturi, ba chiar părând să umbrească evoluţia, mai spectaculoasă, după părerea mea, a poetului cu acelaşi nume. Din acest motiv, nici interviurile nu diferă foarte mult între ele, lucru care trebuie să reţină atenţia, pentru că este vorba de o perioadă de peste 40 de ani. Tânărul Ion Pop este la fel de matur, de echilibrat, de bun vorbitor şi de sănătos intelectual ca şi „seniorul“ de azi al cetăţii literelor. Răspunde cu egalitate de spirit, cu responsabilitate, dar şi cu un umor de factură intertextu
