Ajuns la momentul în care, în urma pri­lejurilor aniversare subliniate de către prieteni şi discipoli, trebuie să-şi con­sidere opera ca rotunjită – cu toate adăugirile ce, desigur, mai vin sau vor veni – intelectualul, omul de litere care a muncit o viaţă întreagă cu conştiinţa participării la un efort general de creaţie culturală nu are a schimba nimic din urmă. Opera sa, produsă de o voinţă şi o energie creatoare puternice, îngrădite de condiţiile, nu de puţine ori ostile, în care a trebuit să acţioneze, stă de faţă, im­pu­nân­du-se singură prin prezenţa ei. Scrie­rile lui Ion Pop, fie că e vorba de sinteze asupra poeziei şi poeţilor români ai se­co­lu­lui XX, fie de eseuri, de traduceri de critică şi teorie franceză, de volume de versuri, reprezintă, oricum am lua-o, un mo­nument de neocolit al culturii con­tem­po­rane. Iar dacă dorim să evaluăm un trecut recent, care a împins înainte prin ac­tivitatea sa continuă prezentul nostru încă inform, cariera acestui scriitor po­li­va­­lent, universitar solid şi om de cultură ne poate ajuta mai bine decât orice alt­ceva.

Un rezumat al carierei lui Ion Pop este dat de volumul Interviuri. Între bio­gra­­­fie şi bibliografie, cuprinzând suma inter­viu­rilor acordate de acesta, începând cu 1970, diferitelor publicaţii româneşti. Ope­ra criticului s-a adăugat firesc în timp, crescând aproape organic, fără rup­turi, ba chiar părând să umbrească evo­luţia, mai spectaculoasă, după părerea mea, a poetului cu acelaşi nume. Din acest motiv, nici interviurile nu diferă foarte mult între ele, lucru care trebuie să reţină atenţia, pentru că este vorba de o perioadă de peste 40 de ani. Tâ­nă­rul Ion Pop este la fel de matur, de echi­li­brat, de bun vorbitor şi de sănătos in­te­lectual ca şi „seniorul“ de azi al cetăţii lite­relor. Răspunde cu egalitate de spi­rit, cu responsabilitate, dar şi cu un umor de factură intertextu