Consilierii locali din Târgu-Jiu au votat, în cadrul ultimei şedinţe, aprobarea unei hotărâri privind preluarea unei părţi din imobilul unei cazărmi de pe raza oraşului pentru realizarea unor noi blocuri ANL, a unor creşe, dar şi pentru extinderea Cimitirului Municipal. Astfel, pe terenul liber, unde se află mai multe clădiri dezafectate, urmează ca Primăria Târgu-Jiu să realizeze câteva investiţii semnificative. Se extinde şi Cimitirul Municipal
Construcţia imobilelor din proiect va fi posibilă numai dacă Ministerul Apărării Naţionale acceptă ca terenul fostei unităţi militare să fie trecut în patrimoniul administraţiei publice locale din oraşul de pe Jiu. Potrivit hotărârii de Consiliu Local, fostul teren al Cazărmi 341 din Târgu-Jiu va fi utilizat „pentru extinderea spre sud-est a Cimitirului Municipal, dar şi pentru realizarea unor obiective de investiţii cu caracter social precum: grădiniţă şi creşă pentru copii, locuinţe sociale, sediu pentru Direcţia Publică de Protecţie Socială, centru pentru persoanele vârstnice, dar şi un complex sportiv multifuncţional”, se arată în proiectul de hotărâre care a fost aprobat.
Investiţia va dura zece ani
Totodată, se mai doreşte amenajarea unor noi artere de circulaţie, dar şi a unei zone de agrement în perimetrul unde există vegetaţie forestieră. Termenul de execuţie al acestor lucrări ar fi de zece ani de la data semnării protocolului de predare-primire.
Consilierii locali din Târgu-Jiu au votat, în cadrul ultimei şedinţe, aprobarea unei hotărâri privind preluarea unei părţi din imobilul unei cazărmi de pe raza oraşului pentru realizarea unor noi blocuri ANL, a unor creşe, dar şi pentru extinderea Cimitirului Municipal. Astfel, pe terenul liber, unde se află mai multe clădiri dezafectate, urmează ca Primăria Târgu-Jiu să realizeze câteva investiţii semnificative. Se extinde şi Cimitirul Municipal @