Reputatul regizor, stabilit în Canada, pune în scenă un spectacol la Iaşi, după aproape 10 ani de la ultima sa montare la Teatrul Naţional. De ce piesa „GOLEM” va fi la Iaşi, de ce nu crede în premii sau ce şanse are oraşul să devină capitală culturală citiţi într-un amplu interviu acordat „Ziarului de Iaşi”
Reputatul regizor Alexander Hausvater, stabilit în Canada din 1971, a revenit la Teatrul Naţional din Iaşi, după aproape 10 ani de la ultima sa montare pe scena acestuia, din opera dramaturgului japonez Yukio Mishima. Inventivul regizor, ce obişnuieşte să propună publicului „experimente”, dar mai cu seamă experienţe teatrale, pregăteşte, şi de această dată, un spectacol măreţ. După 15 ani de la punerea în scenă a spectacolului „Teibele şi demonul ei”, nominalizat în 1999 pentru un premiu UNITER, Alexander Hausvater aduce în atenţia publicului tot un univers dominat de mituri şi de gândirea magică. Din spusele regizorului, „GOLEM” va putea fi urmărit în avanpremieră la sfârşitul lunii iunie, lansarea propriu-zisă având loc în viitoarea stagiune. „Acum mai mulţi ani, voiam să-l fac la Teatrul Naţional din Praga, la cimitirul evreiesc din Praga, care datează din secolul al XVII-lea. Mormintele fiind unul peste altul, întrucât evreii nu aveau atunci drept de înhumare, cimitirul este un monument vertical absolut extraordinar. S-au schimbat primarii şi nu ne-au mai dat voie să facem spectacolul acolo, şi atunci m-am gândit că ar trebui să-l fac unde a fost iniţiată producţia «Teibele şi demonul ei». «GOLEM» şi «Teibele» fac parte din aceeaşi gândire cabalistică, plus că, ce alt oraş din ţară are o istorie evreiască aşa extraordinară ca Iaşul? În «Golem», totul e îmbibat cu atmosfera spectacolului «Teibele», ca şi cum vreau să spun: ia uitaţi-vă la aceste două coperţi! E o poveste minunată despre un mic orăşel în care rabinul