Prefectul judeţului Braşov, Mihai Mohaci, a cerut, marţi, Direcţiei de Sănătate Publică, în şedinţa Colegiului Prefectural, să înceapă un control la laboratoarele medicale pentru a verifica dacă rezultatele analizelor medicale făcute la un laborator sau altul sunt aceleaşi.
„Este bine ca oamenii să fie liniştiţi din acest punct de vedere şi să nu existe diferenţe, pentru că nu putem să ne jucăm cu sănătatea lor, dacă ţinem cont că de cele mai multe ori rezultatul analizelor este un indicator pentru diverse tratamente prescrise ulterior“, a declarat prefectul.
Șeful Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Alexandru Bălescu, a spus că toate laboratoarele vor fi controlate începând de săptămâna viitoare, fiind verificaţi parametrii de calitate ai analizelor pe care acestea le emit.
„Probabil că există unele diferenţe în sensul că au fost anumiţi cetăţeni care au obiceiul, curiozitatea să verifice analizele la mai multe laboratoare şi de multe ori rezultatele obţinute nu au corespuns în totalitate între ele. Nu în sensul că nu au fost corecte, dar nu au fost identice şi atunci s-au ridicat unele semne de întrebare dacă sunt corecte sau nu. Diferenţele sunt mici, pentru că nu se fac la aceeaşi oră, în acelaşi timp, dar mai sunt şi alte elemente. Având în vedere că există această suspiciune, le vom verifica“, a spus directorul Direcţiei de Sănătate Publică. El a mai spus că şi laboratoarele au obligativitatea de a-şi face un autocontrol pe care îl fac cu anumite laboratoare, inclusiv cu cel de la Direcţia de Sănătate Publică.
În judeţul Braşov sunt 25 de laboratoare din care 14 sunt în municipiul reşedinţă de judeţ. Din cele 25 de laboratoare, 16 au contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.
Prefectul judeţului Braşov, Mihai Mohaci, a cerut, marţi, Direcţiei de Sănătate Publică, în şedinţa Colegiului Prefectural, să înceapă un contro