Guvernul vrea să reducă TVA la pâine din iulie. O măsură din care speră să câştige atât producătorii, cât şi consumatorii şi statul, mai ales dacă se prelungeşte şi taxarea inversă la cereale, iar prețul grâului va coborî la 800 lei/tonă
Catalogată iniţial mai mult drept o promisiune politică populistă decât o măsură benefică pentru redresarea economiei, reducerea TVA la pâine de la 24% la 9% va fi aplicată aproape cu certitudine de Guvern de la 1 iulie. Finanţele şi-au făcut deja socotelile în privinţa impactului bugetar, jucătorii din industrie încearcă să îşi facă planuri pentru sumele pe care statul le va lăsa în piaţă, iar consumatorii aşteaptă preţuri mai mici. Cât de sustenabilă se va dovedi măsura vom vedea în perioada următoare.
„Reducerea TVA la pâine se poate realiza numai dacă are loc o creștere a veniturilor bugetare, fie din îmbunătățirea colectării, fie din alte măsuri de natură fiscală. Analiza noastră prevede un impact al măsurii fiscale asupra bugetului de stat de 250 milioane de lei pentru următoarele șase luni. Deoarece nu se poate estima cât din economia gri va ieși la suprafață, am aplicat un model conservator și am calculat impactul considerând că nu se va îmbunătăți colectarea“, spune Liviu Voinea, ministru delegat pentru buget.
Producătorii din domeniu cred că măsură va intra în vigoare și că se va aplica la întregul lanț: grâu, făină, pâine, lucru subliniat și de Liviu Voinea. Traderii de cereale își doresc, la rândul lor, această măsură, care combinată cu prelungirea taxării inverse la cereale, ar putea reduce evaziunea fiscală din domeniu.
Taxarea inversă dublează reducerea TVA
Ministrul Liviu Voinea recunoaște că deși România și-a asumat faptul că nu va cere prelungirea sistemului de taxare inversă în domeniul cerealelor după data de 31 mai 2013, a cerut totuși acest lucru, dar Comisia Europeană a