Casa Judeţeană de Pensii Sălaj a primit seria a IV-a de bilete de tratament, în perioada vizată fiind 3-6 iunie 2013.
Pentru această serie, Casei Judeţene de Pensii Sălaj i-au fost alocate 230 de bilete în staţiuni precum 1 Mai, Felix, Bizuşa, Mamaia, Mangalia, Saturn, Vatra Dornei şi Covasna. Anamaria Perneş, director adjunct al instituţiei, a declarat că cei care se află pe listele de repartiţie vor trebui să se prezinte la Casa de Pensii pentru a-şi cumpăra biletul până în data de 29 mai. După această dată, biletele rămase vor fi acordate în ordinea în care vârstnicii se prezintă la ghişeu. Potrivit reprezentanţilor Casei Judeţene de Pensii, până la această dată, în Sălaj au fost depuse peste 2.100 de cereri pentru bilete. Vârstnicii care încă nu au plecat la tratament şi vor să obţină un bilet de tratament trebuie să depună la sediul instituţiei un dosar care să cuprindă cererea de acordare a biletului de tratament, o recomandare medicală pentru tratament şi copie după actul de identitate. Cererile pentru bilete se pot depune zilnic, între orele 8,00 -15,00, la ghişeul „Bilete de tratament”. Reamintim că începând de anul acesta, conducerea Casei Naţionale de Pensii a modificat condiţiile de acordare a biletelor, astfel că vârstnicii care vor dori să ajungă în staţiunile balneare din ţară vor trebui să achite, din acest an, 50 la sută din pensia brută, nu din net, ca până acum. Mai mult, în cazul pensionarilor care lucrează cu contract de muncă, aceştia vor trebui să plătească si 50 la sută din salariul brut pe care îl câştigă la locul de muncă.
Casa Judeţeană de Pensii Sălaj a primit seria a IV-a de bilete de tratament, în perioada vizată fiind 3-6 iunie 2013.
Pentru această serie, Casei Judeţene de Pensii Sălaj i-au fost alocate 230 de bilete în staţiuni precum 1 Mai, Felix, Bizuşa, Mamaia, Mangalia, Saturn, Vatra Dornei şi Covasna. Anama