Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum au devenit ele SURORILE LESBIENE? EXPLICAŢIA PSIHOLOGULUI | EXCLUSIV

Publicat in Libertatea, marți 28 mai 2013 ·

Două cauze majore posibile se află la originea comportamentului şocant al celor două surori care au stârnit polemici aprinse prin asumarea publică a relaţiei lor incestuoase – părinţii şi relaţiile nesănătoase de familie şi marketingul neinspirat şi dus la extreme. Două cauze majore posibile se află la originea comportamentului şocant al celor două surori care au stârnit polemici aprinse prin asumarea publică a relaţiei lor incestuoase – părinţii şi relaţiile nesănătoase de familie şi marketingul neinspirat şi dus la extreme. Lumea virtuală şi posturile de televiziune dezbat, în ultima perioadă, un subiect fierbinte: relaţia incestuoasă a două surori de 23 şi 20 de ani, care formează trupa Roller Sis. Cele două şi-au declarat, pe pagina lor de pe un site de socializare şi pe site-ul oficial, orientarea homosexuală. Mai mult, surorile, Isabelle (23 de ani) și Larisa (20 de ani), spun că au o relaţie una cu cealaltă şi că anii petrecuţi în Germania şi părinţii cu vederi largi asupra vieţii, care “nu se bagă” peste legătura lor, sunt suficiente pentru a se asigura că nu greşesc cu nimic. Cei care nu le sunt în asentiment, sunt “tâmpiţi”. Dacă, la început, declaraţiile fetelor nu au fost luate în serios, ci considerate doar o strategie de marketing ieftin, spiritele s-au încins după ce acestea şi-au susţinut cauza, în direct, la televizor. Libertatea.ro a analizat, împreună cu psihologul Keren Rosner comportamentul lui Isabelle şi al Larisei. Dincolo de povestea homosexualităţii descoperite la 20 de ani, idee care, şi într-o societate încă destul de conservatoare, precum cea românească, poate fi acceptată sau ignorată, rămâne problema incestului. “Faptul că vorbim despre relaţia dintre două surori este chiar mai grav decât acela că şi-au declarat homosexualitatea. Relaţia incestuoasă este cea care ridică mari semne de întrebare”, spune Keren Rosner. Din punctul său de ve

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 4 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00

News.ro acum 49 minute
Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00, competitorii electorali având obligaţia să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda electorală. Confom legii, campania electorală începe c

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 8 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 12 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 9 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 10 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 9 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 6 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 11 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°