Nu puţini sătmăreni vor fi avut probabil de-a face, de-a lungul timpului, în diverse împrejurări, cu funcţionari din aceia de poveste care, când e să îţi dea vreo informaţie sau să-ţi completeze vreun act, se uită la tine de parcă te-ar jupui din priviri, de ciudă că le-ai tulburat lenea. Iar dacă îi şi întrebi de ce sunt mai acri chiar şi decât mama lămâilor, sunt în stare să înceapă să te şi muştruluiască, întrucât cutezi să le ceri socoteală că te tratează ca pe un parameci. Inevitabil ajung să îţi spună, cu obidă, ce lefuri sfrijite au şi în ce condiţii dificile lucrează, de parcă tu i-ai fi pus să se facă funcţionari. Nu zice nimeni că viaţa e uşoară în vremurile astea. Ea poate fi însă la fel de neprietenoasă nu doar cu lucrătorul la stat, ci şi cu contribuabilul care e nevoit să dea ochii cu un funcţionar din categoria celor mereu supăraţi pe lume. Nimeni dintre cei care se cheamă generic contribuabili nu merge pe la birourile şi ghişeele instituţiilor publice ca să vadă cum cântă pitulicea pe-acolo sau să se intereseze dacă s-a anunţat cumva vreo glaciaţiune în weekend. E limpede că oamenii se duc acolo ca să-şi rezolve nişte probleme, nu fiindcă i-a lovit plictiseala pe-acasă.

Iar atunci când sunt trataţi de sus şi nepoliticos, pe timpul lor, pe nervii şi pe banii lor, e normal să le vină să-şi ia câmpii.

Rândurile de faţă nu încearcă nicidecum să generalizeze, să-i pună în aceeaşi oală pe toţi lucrătorii la stat, fiindcă ar fi nedrept. Fără îndoială, există o sumedenie de funcţionari care îşi fac munca de zi cu zi cu simţ de răspundere, onest, civilizat, aşa cum e normal. Tot atât de adevărat este însă că lucrătorii aceia plătiţi din bani publici care se poartă cu publicul ca şi cu un subaltern stângaci ar trebui să priceapă că ei sunt în slujba celor pe care îi tratează prost, nicidecum invers. În cazul sâcâiţilor de acest fel n-ar strica