Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vara vine cu ploi si temperaturi scăzute in aproape toata tara! Află cum va fi vremea in următoarele trei zile

Publicat in Cancan, marți 28 mai 2013 ·

Desi mai sunt câteva zile până când vara ar trebui să-şi intre in drepturi, vremea urâtă nu se dă plecată.

 

In următoarele trei zile sunt asteptate ploi si temperaturi scăzute in aproape toată ţara.

Astfel, miercuri vremea se va incălzi uşor, in special in vest, centru si nordul ţării, iar temperaturile vor fi cuprinse intre 22 si 32 de grade.

In celelalte zone, va ploua izolat, iar cantităţile de apă pot depăsi 15-20 l/mp. Vântul este mai agitat la munte şi local în regiunile extracarpatice, dar temporar şi în restul zonelor, în timpul ploilor.

In Capitală se va răci uşor, maximele ajungând până la 30 de grade, iar vânrul va bate usor.

Joi va ploua in vest, vor fi descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, care izolat pot lua aspect de vijelie.

In celelalte zone va fi soare, iar la munte va ploua pe alocuri. Temperaturile maxime, în scădere cu aproximativ 8 grade în vest şi nord-vest, vor avea valori de la 19 grade în Dealurile de Vest până la 30 de grade în Lunca Dunării.

In Bucuresti vor fi ploi de vară, cu tunete, fulgere şi intensificări ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade.

Vineri, vremea rămâne în general instabilă şi se răceşte. În cea mai mare parte a ţării norii domină cerul şi lasă ploi cu tunete, fulgere şi rafale care izolat pot lua aspect de vijelie. Vor fi condiţii de grindină şi, izolat, cantităţi de apă mai însemnate. Temperaturile maxime vor pleca de la 16 grade în nordul Moldovei şi vor ajunge la 25 de grade în sud şi sud-est.

In Capitală, la amiază nu vor fi mai mult de 24 de grade. Ziua începe cu cer înnorat şi este posibil să mai plouă, dar spre amiază se arată puţin şi soarele în urma vântului agitat care alungă norii.

C.V. Citeste despre: vremea , prognoza meteo , temperaturi vezi comentariile

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PROTEST în Piața Victoriei al salariaților APIA, AFIR și MIPE față de noile măsuri fiscale: „Afecteaza administrarea fondurilor europene”

Gandul acum o ora
Angajați din instituțiile care gestionează fonduri europene protestează marți, 16 iulie, în Piața Victoriei, față de măsurile fiscale ale Guvernului. Ei susțin că aceste decizii afectează grav administrarea banilor europeni. Zeci de salariați din AP

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum 12 minute
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum o ora
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Serbia cere a cincea derogare de la sancţiunile SUA pentru NIS / Compania rusească acoperă cea mai mare parte din necesarul intern de ţiţei

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Serbia încearcă să obţină a cincea amânare a sancţiunilor americane împotriva companiei petroliere NIS, deţinută majoritar de grupurile ruseşti Gazprom Neft şi Gazprom, dar negocierile sunt dificile,

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Ce sfinți prăznuim astăzi, 15 iulie 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfinții Chiric și Iulita. Sfanta Iulita a trait in vremea imparatului Diocletian (284-305). A ramas vaduva la putin timp dupa nasterea fiului ei, Chiric. Cand Diocletian a declansat persecutiile impotriva crestinilor, Sfanta Iulita si-a luat fiul si

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum o ora
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/26°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°