Vajnicii reporteri ciugulesc cu nesaț grăunțe senzaționaliste.
Întreaga presă din România este ocupată, din momentul condamnării și încarcerării sale, cu Gigi Becali. Nu se poate spune că nu e subiect de presă. Este. Privit corect, din perspectiva interesului public, subiectul ar trebui să scoată în evidență tangibilitatea marilor mahări corupți din politică, sau din fotbal, sau din business în fața justiției, faptul că jecmăneala din avutul public se pedepsește etc. Se mai poate aduce în dezbatere durata excesivă a procesului, lacunele codurilor de procedură sau ale legislației, tertipurile folosite de justițiabilii dotați cu putere și bani pentru a scăpa, în vreme ce se dau de ceasul morții în declarații cum abia așteaptă ei să își demonstreze nevinovăția ș.a.m.d.
Prea puțin din toate acestea se poate vedea la televiziune. Masați la poarta penitenciarului zi, noapte, pe ploaie sau furtună, vajnicii reporteri ciugulesc cu nesaț grăunțe senzaționaliste: cum doarme Gigi, cu ce se bărbierește, ce televizor i se permite în celulă, cum jelește Steaua, ce zice mamă-sa, văru-su, popa. Un lamento sfâșietor pe toate ecranele, în tonalitatea minoră dată de politicienii noștri de la vârf, ca Ponta, Antonescu, Vadim Tudor și alți senatori sau deputați „miloși“. Ridicat în slăvi pentru faptele sale de milostenie, Gigi Becali poate să își aștepte sanctificarea. Presa, cel puțin televiziunea, nu e interesată de sursa averii gigantice etalate cu trufie. Follow the money, proiectul de investigație jurnalistică propus de Monica Macovei, nu stârnește deocamdată entuziasm. Nefiind la fel de bogați, spectaculoși și pitorești, ceilalți doi condamnați din lot, fostul ministru Babiuc și fostul șef de Mare Stat Major, Cioflină, nu sunt în atenția presei. În schimb, se fac sondaje pentru Gigi: harnicul (din gură) Pieleanu, la comanda RTV-PSD, dă ca s