Culoarea exotica si mirosul parfumat al capsunilor ne imbie sa le cumparam si sa le gustam in fiecare zi.
Acest fruct delicat, in forma de inima, de un rosu ispititor, a fascinat intotdeauna prin gustul deosebit. Din pacate, sezonul lor de fructe de gradina este destul de scurt, aproximativ 4-5 saptamani. Asa ca te invit sa profiti din plin de ele cat timp inca se gasesc proaspete la piata.
Indiferent cât de arătoase sunt produsele din comerţ, nu se compară cu preparatele făcute de mâna ta în casă!
Dulceaţă de căpsuni
Ingrediente: 1 kg căpsuni, 1 kg zahăr, 1 lămâie, 30 ml rom.
Preparare: Se aleg căpsuni rotunde, mai mici, se scot codiţele, se spală sub jet de apă rece, se scurg bine. Se asază într-o cratiţă încăpătoare, alternativ, straturi de căpsuni si de zahăr, se pun la fiert, la foc mediu. Se lasă la fiert până se leagă bine siropul, stropindu-se din când în când cu zeamă de lămâie si rom. Se verifică dacă este gata, apoi se ia de pe foc, se curăţă spuma, se adaugă restul de zeamă de lămâie si, după ce s-a răcit puţin, se pune în borcane, care se acoperă cu celofan ud, se leagă si se păstrează în cămară.