Ministrul belgian de Externe, Didier Reynders, l-a asigurat, azi, la Bruxelles, pe şeful diplomaţiei române, Titus Corlăţean, că Belgia sprijină în continuare o decizie pozitivă privind aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen până la finalul acestui an. Sursa: www.mae.ro
„Am discutat teme europene, dar în care suntem bilateral interesaţi să avem sprijinul Belgiei. Este cazul aderării la spaţiul Schengen şi domnul ministru mi-a confirmat în continuare sprijinul Belgiei pentru o decizie pozitivă până la finalul acestui an”, a declarat Corlățean, citat de corespondentul Agerpres.
„Am discutat pe tema reformelor în domeniul justiţiei, au fost salutate măsurile şi paşii pozitivi din ultima perioadă ceea ce este un lucru bun, pentru că asigură şi un anumit confort suplimentar investitorilor străini în România”, a spus Titus Corlăţean, după întrevederea cu omologul său belgian.
Șeful diplomaţiei belgiene a declarat că speră ca România să aibă „un raport pozitiv” în ceea ce priveşte aderarea la Schengen și „posibilitatea de a merge în această direcţie”.
Corlățean a mai precizat că România încurajează investiţiile belgiene în România, într-o perioadă despre care şi Didier Reynders a afirmat că este foarte bună pentru România.
„Vorbim de o perioadă şi de stabilitate politică, dar şi economică, cu o perspectivă, iată, de creştere economică care se confirmă în cazul României. Şi aici s-a putut remarca că la nivelul ansamblului statelor membre UE, România este între cele numai câteva ţări care au creştere economică”, a menţionat ministrul român.