Nu știu cu ce se ocupă statul român, nu prea văd schimbări în bine, dar știu sigur că arde energie și consumă resurse ca să mă enerveze pe mine. Deunăzi, a trebuit să depun la Fisc celebrul formular 200, în care declar eu ca un băiat cuminte și corect veniturile obținute din drepturi de autor. Formularul este conceput în așa fel încât să ai nevoie de explicații pentru a-l completa. Explicațiile se găsesc pe site, dar sunt concepute în așa fel încât să ai nevoie de explicații pentru a înțelege explicațiile. În concluzie, formularul e făcut ca să-l greșești, iar greșeala se pedepsește cu amendă. Bun. Am completat porcăria, probabil greșit, acum ce fac cu ea? Sunt două variante: depui declarația de venit direct la Fisc sau o trimiți prin poștă. Fiscul e cam departe de zona în care locuiesc, așa că m-am dus la poștă.
Zugrăvești? Ai nevoie de chitanță de la Poștă
La poștă, din opt ghișee, funcționau cinci. Mai mult de jumătate, deci am prins o zi bună. Înăuntru era atâta lume, încât cele cinci cozi de la cele cinci ghișee erau contopite într-una singură. Capul cozii îl vedeai, că se oprea la ghișeu, dar nu vedeai coada cozii, indiferent cât de stupid sună asta. La poștă, nimic nu e simplu. Vrei să trimiți o scrisoare cu confirmare de primire? Îți trebuie un formular special. N-ai de unde să știi că-ți trebuie, nu scrie nicăieri, dar afli tu când ajungi în față. “N-aveți formular”, zice funcționara cu un sictir în voce și-n priviri, de-ți vine să-i ceri scuze c-o deranjezi la locul ei de muncă. Tu (în cazul ăsta, eu), stupid (tot eu), nu pricepi de unde să iei formularul, că nu scrie nicăieri. După un moment de tăcere stânjenitoare, întreb (am revenit la mine): “De unde iau formularul?” “De la orice ghișeu”. După o altă pauză: “Atunci, îl pot lua de la dumneavoastră?” “N-am nimic împotrivă”, spune funcționara și-mi întinde bucata de carton. Plec de la coadă,
