Un cadavru a fost găsit printre morminte, în Cimitirul Mănăștur, sâmbătă, iar trupul neînsuflețit prezenta urme de violență la nivelul corpului.
La examinarea exterioară a cadavrului, specialiștii din cadrul Poliției au constatat că acesta prezintă multiple echimoze şi tumefacţii la nivelul capului, trunchiului şi picioarelor.
Cadavrul a fost transportat la I.M.L.Cluj, unde în urma efectuării necropsiei, s-a stabilit că moartea persoanei respective a fost violentă, datorându-se unui traumatism cranio-cerebral sever.
În urma verificărilor şi investigaţiilor efectuate de către poliţişti, cadavrul a fost identificat în persoana lui T. Viorel de 59 ani, din Cluj-Napoca, care ocazional lucra în acest cimitir.
De asemenea, poliţiştii au mai stabilit că, în 24 mai, în jurul orei 14, între acesta şi R. D. Viorel, de 45 ani, din Cluj-Napoca, pe fondul consumului de alcool, a izbucnit un conflict spontan, în timpul căruia R. D. Viorel i-a aplicat lui T. Viorel mai multe lovituri cu pumnii, picioarele şi corpuri dure, lovituri ce au dus la decesul celui din urmă.
R. D. Viorel a fost reţinut pe bază de ordonanţă emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru săvîrşirea infracţiunii de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 174 al.1 art.175 al.1 lit. i din Codul Penal iar în 26.05.2013 instanţa de judecată a emis mandat de arestare preventivă pe o durată de 29 zile, acesta fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Cluj