Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aradului i-au fost repartizate cu 1.300 de bilete de tratament mai puţin faţă de anul trecut

Publicat in Glasul Aradului, marți 28 mai 2013 ·

Numărul pensionarilor arădeni care pleacă anul acesta în staţiuni, pentru tratament va fi mai mic decât cu un an în urmă. Cu peste 1.300 de bilete mai puţin faţă de anul precedent a primit Casa Judeţeană de Pensii. Şi asta pentru că, anul acesta, unul cu bugete aprobate cu întârziere mare a fost şi un an în care, sejururile pentru tratament au început mai târziu.

În cifre, Aradului i-au fost repartizate un număr de 4.045 bilete de tratament. Dintre acestea, 904 bilete de tratament sunt pentru staţiunile în care Casa Naţională de Pensii are baze proprii de tratament. Trebuie spus că, numărul biletelor de tratament gratuite este de doar 530. „Comparativ cu anul 2012, în acest an am primit cu 1.372 de bilete mai puţin, motivul fiind începerea sejururilor cu o luna mai târziu decât anul trecut. Cele mai multe bilete au fost primite în staţiunile unde CNPP are baze proprii de tratament şi în staţiunile din judeţ şi împrejurimi“, a susţinut Mihaela Vasil, directorul executive al Casei Judeţene de Pensii Arad.

Astfel, pentru Moneasa vor fi puse la bătaie în total 1.384 de bilete, din care, 428 la TBRCM Codru Moma, pentru staţiunea Băile Felix, 596, pentru 1 Mai, 234, pentru Geoagiu,169, iar pentru Herculane, 234. Durata unei sejur este de 18 zile, iar a tratamentului balnear de 14 zile, ultima serie având începerea sejurului în data de 29 noiem­- brie 2013.

Prin Casa Judeţeană de Pensii Arad se vor repartiza bilete de tratament pensionarilor şi asiguraţilor sistemului public de pensii, precum şi beneficia­rilor unor legi speciale care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear gratuit şi care îşi au domiciliul sau reşedinţa în judeţul Arad. Cererea poate fi depusa cu cel puţin 30 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicita biletul, prin cerere solicitantul putând opta pentru cel mult trei staţiuni.

De gratuităţi

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 5 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 4 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 11 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 12 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 10 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 9 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°