Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii plâng după USL

Publicat in Ceahlaul, miercuri 29 mai 2013 ·

Liberalii încep să ducă dorul USL-ului, după ce fractura politică între cei doi piloni principali, PSD şi PNL a devenit evidentă. La Neamţ este însă mult mai simplu, pentru că lucrurile nu au funcţionat normal niciodată şi de aceea liberalilor le este mult mai uşor. Chiar şi deputatul Dorinel Ursărescu recunoaşte că lucrurile s-au precipitat şi în USL Neamţ, dar totodată mai speră că s-ar putea întâmpla o minune. ”Este clar că unii au interesul ca lucrurile să fie mai grave decât în realitate. Nu putem să ne ascundem că nu este un disconfort mai ales în rândul liberalilor, despre coabitare şi apropierea PSD de Traian Băsescu. Este clar că lucrurile nu mai merg nici în judeţ cum au mers. Facem eforturi să îi aducem la masa discuţiilor pe toţi pentru că, împreună, USL înseamnă 22 de consilieri judeţeni. Deci nimeni nu trebuie să caute majorităţi la PDL sau PP-DD. Dacă nu funcţionează lucrurile aici, vom cere arbitrajul Bucureştiului. Sperăm cât de curând să facem întâlnirea cu toţi preşedinţii”, susţine Dorinel Ursărescu. Primul test al USL-ului la Neamţ va fi viitoarea şedinţă a Consiliului Judeţean. Teoretic, majoritatea celor 22 – invocată de Ursărescu – ar trebui să decidă excluderea lui Andrei Ignat din calitatea de consilier judeţean. Practic, ar trebuie să ne aducem aminte de o propoziţie rămasă celebră, pe care a rostit-o fostul vice Gabriel Vişan, după demiterea (de către aceeaşi majoritate) din funcţie: ”văd că la Neamţ s-a refăcut APEL, iar USL nu funcţionează”. Relatia USL de la Neamt. Datorita politicii din interes propriu, PNL este izolat in Consiliul Judeţean. Dacă se fac alegeri, vor fi formale, nu vor întări partidul ci vor crea o stare de slăbiciune. Se certifică structuri interimare care sunt clientelare. Avem achiziţii noi de marcă în PNL? Trebuie constituită structură interimară sub autoritatea BPN. (G.A.) Liberalii încep să ducă dorul USL-ului, du

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Senatorul republican Lindsey Graham comentează pozitiv postarea lui Zelenski: „Urmează zile mai bune” pentru Ucraina, crede el. Vineri, sugerase că Zelenski trebuie „să se schimbe sau să plece”

News.ro acum o ora
Senatorul republican Lindsey Graham a scris pe X că „urmează zile mai bune” pentru Ucraina, postând şi un emoji cu degetul mare în sus, ca răspuns la postarea preşedintelui Volodimir Zelenski în care şi-a afirmat disponibilitatea de a semna acordul

Trudeau spune că taxele impuse de Trump Canadei sunt „ceva foarte prostesc”

BusinessMagazin acum o ora
Într-un discurs adresat canadienilor, premierul Justin Trudeau s-a adresat direct lui Donald Trump şi a spus că decizia sa de a impune taxe unuia dintre principalii parteneri comerciali ai Statelor Unite este „un lucru foarte prostesc”.

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 3 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 3 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Rucsacul unui alpinist argentinian decedat în urmă cu 40 de ani, recuperat din gheţuri de fiicele sale

G4Media acum 16 minute
Fiicele unui alpinist argentinian decedat în urmă cu 40 de ani pe versanţii unui vulcan au reuşit să-i recupereze rucsacul, până acum prizonier al gheţii, şi role de film Super 8 care le-au permis să afle mai multe despre ultimele clipe din viaţa ta

Reuters: SUA și Ucraina semnează acordul privind mineralele peste câteva ore

Adevarul acum 6 minute
Ucraina și SUA se pregătesc să semneze marți, 4 martie, acordul privind mineralele, potrivit surselor Reuters.

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum 2 ore
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 5 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 3 ore
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

1°/9°
mie.

4°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°