Numărul furnizorilor de servicii medico-farmaceutice care au încheiat în 2013 contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava a crescut sensibil comparativ cu anul trecut, reiese dintr-un comunicat de presă transmis ieri de preşedintele director general al instituţiei, Adela Băişanu.
Potrivit documentului, în 2013, CAS Suceava a încheiat la capitolul asistenţă medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţi clinice 102 contracte de prestări servicii, comparativ cu 95 anul trecut, şi 25 de contracte prestări servicii la capitolul asistenţă medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţi paraclinice, comparativ cu 21 în 2012.
Pe de altă parte, anul acesta, la asistenţa medicală spitalicească au fost încheiate 11 contracte, dintre care zece cu spitale şi unul cu un furnizor de servicii de spitalizare de zi, faţă zece contracte încheiate anul trecut, toate cu spitale. În 2013, la asistenţa medicală de recuperare au fost încheiate 15 contracte, faţă de 11 în 2012, în timp ce la farmacii, pentru eliberarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală au fost încheiate 136 de contracte, comparativ cu 118 în 2012, iar pentru eliberarea medicamentelor şi materialelor sanitare pe programele naţionale de sănătate au fost încheiate 121 de contracte, comparativ cu 104 în 2012.
În ceea ce priveşte acordarea dispozitivelor medicale, CAS Suceava a încheiat anul acesta 68 de contracte, comparativ cu 60 anul trecut, în timp ce la capitolul îngrijiri la domiciliu au fost încheiate şapte contracte, comparativ cu patru anul trecut.
Medicul din Crucea, Gheorghe Matei, nu şi-a putut reînnoi contractul cu CAS pentru că nu şi-a plătit dările la Sănătate
Potrivit comunicatului remis de Adela Băişanu, în 2013 doar la asistenţa medicală primară au fost încheiate mai puţine contracte faţă de 2012, respectiv 284 faţă de 285.