Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA organizează, miercuri, la Bursa Română de Mărfuri, o licitaţie publică cu strigare, pentru închirierea a 15 secţii de cale ferată care aparţin infrastructurii feroviare neinteroperabile, potrivit datelor companiei.
Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de 4 ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 29 mai, ora 09.00, iar deschiderea plicurilor urmează să aibă loc în aceeaşi zi la ora 10.00, la sediul Bursei Române de Mărfuri.
Ofertele se pot depune pentru una sau mai multe secţii de circulaţie, aflate pe raza centrelor feroviare CREIR Bucureşti - Ploieşti Vest - Târgovişte Nord - Fieni - Pietroşiţa; Diţeşti - Gura Palăngii; I.L. Caragiale - Diţeşti - Moreni; Ploieşti Nord - Măneciu, CREIR Craiova - Costeşti - Roşiori Nord, CREIR Timişoara - Caransebeş - Bouţari, Haţeg - Subcetate; Oraviţa - Anina, CREIR Cluj - Câmpia Turzii - Turda; Baia Mare - Baia Mare Nord, CREIR Braşov - Sebeş Alba - Petreştii de Pădure şi CREIR Iaşi - Dorneşti - Gura Putnei - Putna, Gura Humorului - Dărmăneşti; Dornişoara - Floreni; Crasna - Huşi.
CFR SA poate să ofere în regim de închiriere - prin licitaţii publice la Bursa Română de Mărfuri -, secţiile de circulaţie aparţinând infrastructurii feroviare neinteroperabile către operatori economici, conform prevederilor HG 643/2011.
Operatorii economici, desemnaţi câştigători, sunt obligaţi să preia şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social existent la momentul închirierii, în conformitate cu prevederile legislative.
Închirierea unor părţi din infrastructura feroviară neinteroperabilă reprezintă unul din angajamentele incluse în programul de eficien